Consiliul Judeţean a redevenit proprietar al terenului de… sub clădire

0
90

• Printr-o decizie irevocabilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

Consiliul Judeţean a redevenit proprietar al terenului de… sub clădire

Din anul 1999, Consiliul Judeţean Vâlcea a funcţionat într-un spaţiu amplasat pe un teren care nu i-a aparţinut, proprietar fiind domeniul public al statului, iar administrator – Instituţia Prefectului. De atunci şi până în prezent s-a purtat un război lung şi absurd între cele două înstituţii judeţene, mai ales după ce Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ a Curţii de Apel Piteşti, prin decizia nr. 377 din 31 ianuarie 2001, a dat câştig de cauză Prefecturii şi a radiat terenul din domeniul public al judeţului Vâlcea pe care se află sediul Consiliului Judeţean.

La vremea respectivă, Curtea de Apel Piteşti a ignorat prevederile Legii 213/1998 care precizează, printre altele, că domeniul public judeţean este alcătuit din terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea consiliul judeţean şi aparatul de specialitate al acestuia. Duelul dintre Consiliul Judeţean şi Prefectură a continuat chiar şi după ce, în sfârşit, prin sentinţa nr. 151/F-C din 29 octombrie 2008, aceeaşi Curte de Apel Piteşti a admis acţiunea Consiliului Judeţean Vâlcea şi a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de fostul prefect al judeţului Vâlcea, obligând, în acelaşi timp, Ministerul Administraţiei să promoveze proiectul de hotărâre a Guvernului privind transmiterea terenului din domeniul public al statului şi din administrarea Instituţiei Prefectului în administrarea Consiliului Judeţean.

Hotărârea de la Curtea de Apel Piteşti a aprins din nou spiritele şi ambiţiile în cabinetul fostului prefect de Vâlcea, drept pentru care a pus iarăşi în mişcare corpul de jurişti în vederea declanşării recursului împotriva hotărârii respective la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Forul suprem de judecată a pus cap la cap lege cu lege şi a decis că dreptatea nu poate fi decât de partea Consiliului Judeţean. În consecinţă, prin Decizia nr. 2646 din 15 mai 2009, a soluţionat irevocabil, cauza în sensul respingerii ca nefondat a recursului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.