Chirii mai scumpe în ANL-uri pentru vâlceni
Începând cu luna iulie a acestui an, vâlcenii care stau cu chirie în locuinţele ANL din cartierul Ostroveni vor trebui să plătească o chirie cu 60% mai mare decât până în prezent. Hotărârea a fost luată de consilierii municipali numai în privinţa chiriaşilor care anul acesta au împlinit 35 de ani. Potrivit Hotărârii de Consiliu Local, pentru garsonierele de 69 de metri pătraţi din blocurile ANL, chiriaşii vor trebui să achite o sumă de 214 lei, iar pentru apartamentele de 91 de metri pătraţi, locatarii vor trebui să scoată din buzunar 285 de lei.
Anul trecut, vâlcenii trebuiau să plătească chiriile tot în funcţie de dimensiunile locuinţelor, dar acestea erau mai reduse: între 92 şi 140 de lei pe lună. Locuinţele din ANL Ostroveni 6 au fost date tinerilor vâlceni în folosinţă în 2004, iar perioada legală de închirierea acestora a expirat în această lună. Contractele au putut fi prelungite, dar cu recalcularea chiriei, pentru persoanele care au împlinit anul acesta 35 de ani.
Cei care nu au împlinit această vârstă beneficiază, potrivit unei hotărâri de consiliu local aprobată recent, de aceeaşi valoare a chiriei ca şi anul trecut. În privinţa complexului ANL din cartierul Ostroveni, reprezentanţii Primăriei susţin că acesta se va extinde. Edilul Râmnicului a declarat că a fost aprobat un studiu de fezabilitate, prin care se va stabili construirea a încă 44 de apartamente pentru tineri. „Extinderea este conform graficului, iar întregul proiect a fost aprobat pentru 24 de apartamente cu două camere şi 12 garsoniere”, a declarat Mircia Gutău.
Potrivit studiului de fezabilitate aprobat de consilierii locali, bugetul local ar urma să suporte o cotă de 215.000 de euro, iar din fondurile speciale puse la dispoziţie de Agenţia Naţională pentru Locuinţe să se acopere restul, de 1.960.000 de euro. Valoarea totală a noilor locuinţe va fi de peste două milioane de euro. În ultima şedinţă de Guvern au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici pentru 859 de locuinţe dintre cele 10.000 de locuinţe care vor fi construite prin programul de construcţii locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, derulat prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe.
Cele 859 de locuinţe sunt situate în Botoşani, Târgu Jiu, Sighişoara, Slatina, Suceava, Gura Humorului, Bârlad şi Râmnicu Vâlcea. Finanţarea obiectivelor de investiţii se va face de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei. Programul de construcţie a locuinţelor destinate închirierii se adresează tinerilor cu vârsta sub 35 de ani la data repartiţiei.