Centrul Expoziţional de la Seaca atrage investitori străini
Staţiunea vâlceană Călimăneşti – Căciulata a devenit atractivă pentru investitorii străini, după ce lucrările de la Centrul de Convenţii şi Expoziţii de la Seaca au intrat în linie dreaptă. Tot mai mulţi oameni de afaceri sau proprietari de pensiuni şi hoteluri şi-au depus în ultima perioadă actele pentru autorizaţii de construcţie. Primarul localităţii, Ilie Amuzan spune că la primărie sunt în prezent în studiu 20 de dosare, pentru avizarea construcţiei unor pensiuni sau complexuri hoteliere de trei şi patru stele.
„Apropiata inaugurare a investiţiei din zona Seaca, respectiv Centrul de Convenţii şi Expoziţii, proiectul telecabinei care va urca până pe vârful Cozia, amenajarea pentru navigaţie a celor două lacuri – Turnu şi Călimăneşti sunt factori care vor contribui la creşterea economică a oraşului’, spune primarul Amuzan.
Călimăneştiul are şansa de a îngloba în oferta turistică atât turismul balnear, turismul ecumenic, turismul montan şi turismul estival – la care se va adăuga, în două luni, şi turismul de afaceri, după inaugurarea centrului de convenţii şi expoziţii de la Seaca. „Toată lumea a auzit de izvoarele minerale din Căciulata, de procedurile de tratament, iar în acest context am inaugurat deja lucrările la cea mai frumoasă alee a izvoarelor, prin pădurea Căciulatei, cu lamapadare rustice, cu podeţe, o alee ca din poveşti”, a mai precizat primarul Ilie Amuzan. La Călimăneşti se află de altfel şi mânăstirea Cozia, cea mai veche mănăstire din România.