Primarul Gutău lasă profesorii cu salariile îngheţate

0
76

„Cadou electoral“

Primarul Gutău lasă profesorii cu salariile îngheţate

Anda Vlad

Profesorii din Râmnic nu vor mai primi tichete cadou de la Primăria Râmnicului şi nici alte premii sau cadouri care nu vin de la Guvern, întrucât primarul Gutău vrea să folosească resursele financiare pe care le are la dispoziţie pentru programe de investiţii. Cum majoritatea lucrărilor sunt realizate în Râmnic la preţuri exorbitante şi de preferinţă prin cerere de oferă, ele ajung, ca printr-o coincidenţă fericită la firmele apropiate primarului, care sunt practic abonate la banul public.

În schimb, cadrele didactice sunt deja la un pas de grevă, nemulţumite de ordonanţa guvernului de rectificare bugetară prin care au fost tăiate de la majorările salariale promise încă dinainte de alegeri. Râmnicul s-a ales în urma acestei ordonanţe cu cinci milioane de lei în minus pentru salariile profesorilor, iar mulţi dintre suplinitori sau profesorii care nu sunt titulari pe posturi este posibil să-şi ia în acest an adio de la catedră.

Cinci milioane în minus pentru învăţământ

La ultima rectificare a bugetului de stat pe 2009, Râmnicu Vâlcea a primit cu aproape cinci milioane de lei mai puţin pentru salariile personalului din învăţământ, iar edilul şef al Râmnicului este decis să nu mai acorde nici un leu în plus faţă de ceea ce a primit. „Câţi bani primesc, atâţia dau. Mai mult nu ţine de mine… Nu o să vă dau nici un leu în plus faţă de ce primesc.  Nu ne permite bugetul, pentru că altfel riscăm să nu mai atingem investiţiile în infrastructură. Sunt mult prea importante ca să le pierdem” , a afirmat primarul Gutău.

Edilul i-a răspuns astfel consilierului PSD Mariana Costea, care încerca să obţină măcar promisiunea că, dacă se va întâmpla ca anul trecut, Primăria va încerca măcar să asigure fondurile necesare pentru plata salariilor personalului medical din creşele şi grădiniţele din oraş. În schimb, primarul care a neglijat până acum cadrele didactice din Râmnic s-a arătat mai interesat de investiţiile importante.

Astfel, Gutău a anunţat că, deşi are în Râmnic un buget mai mare decât al întregului judeţ este pregătit să deschidă  chiar şi o linie de credit de aproximativ 38 de milioane de euro, pentru a fi sigur că are banii necesari să asigure cofinanţarea la programele europene. De dragul acestor programe, municipalitatea a renunţata chiar şi la acordarea tichetelor cadou pentru profesori. Deşi promisese că va încerca să asigure cel puţin trei tichete în valoare de 50 de lei de trei ori pe an, de Paşti cadrele didactice au aşteptat în zadar aceste bonuri şi sunt puţine şanse de a mai primi vreun astfel de stimulent anul acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.