Sparle si soparle
• Unii directori de instituţii deconcentrate numiţi de fostul guvern stau în aceste zile cu sufletul la gură şi aşteaptă deciziile ministerelor de destituire din funcţie. În lumina noilor prevederi ale Ordonanţei 37, ministrul Culturii a semnat… 37 de decizii de destituire a directorilor din teritoriu. Deciziile nu au ajuns încă la „destinaţie”, astfel că nu se ştie exact dacă Vâlcea a fost prinsă pe această listă.
• Ion Matei, vremelnicul director la Direcţia Apelor Vâlcea, s-a încurcat în explicaţii şi sugestii şi nu a ştiut să dea o soluţie tehnică la procedurile de golire a lacului Vidra. Parcă la Edion, „golirile” erau mult mai uşor de realizat!
• Nicu Spiridon se plimbă în week-end, cât e ziulica de mare cu Jeep-ul din dotarea Oficiului de Cadastru, instituţia unde este director din motive de natură politică. Topografia şi cadastrul sunt discipline străine domnului berar.
• Direcţia de Statistică va avea cel mai tânăr director din istoria sa la Vâlcea. Junele este sprijinit de PSD şi este fiul unui primar al unei localităţi din partea de vest a municipiului Râmnicu Vâlcea. Sperăm că pălăria nu va fi prea mare pentru capul plăpând al inocentului viitor director.
• Consiliera Alina Tîrlea primeşte o bilă albă din partea noastră. Ea cel puţin a avut bunăvoinţa şi răbdarea să întomească un raport de activitate pe anul 2008, pe care l-a şi postat pe pagina de internet a Primăriei Râmnicului. Redactarea are unele lacune, dar se iartă şi acelea.
• Remus Grigorescu este primul prefect care-şi ia maşina de serviciu acasă. Seară de seară „Touaregul“ Prefecturii este văzut în faţa porţii casei lui Grigorescu din cartierul Morilor. Casa închiriată de la firma tatălui.
• M.D. judecătoarea de la Curtea de Apel Piteşti, apropiată de unii oameni de afaceri vâlceni a fost recent suspendată pe o perioadă de 3 luni. Magistrata a fost surprinsă în urmă cu doi ani de ziarişti vâlceni în curtea unei pensiuni din Râmnic în timp ce chefuia cu oameni de afaceri a căror procese le avea pe rol.
• Finanţistul trimis în judecată de DNA a obţinut divorţul. Apropiaţi ai familiei sale susţin că acesta este unul formal pentru a proteja unele bunuri. Cei care o cunosc mai bine pe doamna A. se îndoiesc de formalitate şi spun că aceasta era de fapt cea care ţinea legătura cu salariaţii ai Curţii de Apel Piteşti având prietene judecătoare şi grefiere. De aici dar şi din Vâlcea.