Golirea lacului Vidra, amânată după Paşti
Proiecte nepredate la timp sau incompetenţa realizării unor lucrări pot fi doar câteva dintre motivele pentru care Lacul Vidra nu va mai fi golit pe 15 aprilie. Golirea lacului Vidra a fost amânată după sărbătorile pascale. Această hotărâre a fost luată după discuţiile purtate de prefectul Remus Grigorescu împreună cu reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea şi cu directorul Sucursalei Hidrocentrale Vâlcea, Ioan Sima.
Cu toţii au considerat ca golirea parţială a lacului Vidra să fie amânată după Paşte, timp în care autorităţile locale să pună la punct anumite detalii privind decolmatarea râului Lotru de masa lemnoasă, dar şi alte probleme nerealizate până acum. Referitor la marcarea masei lemnoase pentru a putea fi ridicată din albia râului, dar şi din apropierea acesteia, reprezentanţii Direcţiei Silvice Vâlcea au declarat că există încă locuri unde lemnul nu a putut fi marcat din cauza accesului greu. „Sunt zone unde nu se poate pătrunde. Au mai rămas lemne neridicate, însă ce a fost omeneşte posibil s-a făcut”, a declarat Ion Oprescu, directorul Direcţiei Silvice Vâlcea.
S-a făcut deja o simulare a golirii lacului Vidra, în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor locale din Brezoi, Malaia şi Voineasa. Simularea i-a vizat mai ales pe locuitorii din aceste localităţi şi modul în care au fost pregătite lucrările de îndiguire pentru ca apa să nu pătrundă în gospodăriile acestora, dar şi pentru a se vedea anumite deficienţe privind golirea lacului după data de 19 aprilie a.c. Prefectul de Vâlcea a ţinut să menţioneze că „Populaţia ar trebui să fie protejată şi să ştie ce are de făcut în asemenea situaţii”.
Dacă simularea se va dovedi a fi una de succes sau nu rămâne de văzut, însă golirea reală a lacului va avea loc abia după 19 aprilie. Între timp va continua planul de măsuri, cu eşalonarea lucrărilor necesare pentru realizarea în condiţii de siguranţă a golirii parţiale a lacului Vidra, astfel ca acesta să fie finalizat până la data de 10 aprilie, aşa cum a fost stabilit. Uzina Electrică Ciunget ar fi trebuit să intre în reparaţii capitale începând cu data de 1 mai după 37 de ani de funcţionare. Decizia de decalare a termenului a fost luată la solicitarea directorului Sucursalei Hidrocentrale Râmnicu Vâlcea, Ioan Sima. Astfel, în loc să înceapă la 15 aprilie 2009, golirea lacului va începe după sărbătorile pascale.
Marea problemă o constituie însă divergenţele apărute între Hidroelectrica şi societatea Apavil, nici una dintre cele două societăţi nefiind de acord să suporte cheltuielile generate de golirea lacului. Apavil susţine că poluatorul plăteşte, iar conducerea Hidroelectrica este de altă părere. Golirea barajului presupune în primul rând stabilizarea haldei de terasit de la Cataracte, pentru a se evita poluarea cu mică a lacului. Un debit prea mare al apei ar putea duce chiar la deplasarea haldei de terasit şi la blocarea albiei râului Lotru.
Pentru efectuarea lucrărilor de retehnologizare trebuie acţionată golirea de fund a lacului, la 5 metri sub priza de alimentare a centralei. Astfel, pe albia veche a Lotrului se vor tranzita între 30 şi 50 metri cubi pe secundă. Pentru evitarea acestor probleme, fosta conducere a prefecturii a cerut firmei Conversim realizarea unor lucrări de stabilizare a haldei de terasit de la Cataracte. În timp ce reprezentanţii Sistemului de Gospodărire a Apelor şi-au îndeplinit sarcina de a curăţa albia râului, obştile s-au făcut că nu aud dispoziţiile, în speranţa de a le face alţii curăţenie în ograda proprie.