Senatorul Jurcan, în audienţă la ministrul Blaga

0
65

Senatorul Jurcan, în audienţă la ministrul Blaga


• Senatorul  PD-L Dorel Jurcan s-a întâlnit zilele trecute cu primarul comunei Şuşani, Gheorghe Staiu, pentru a discuta probleme ale comunităţii locale în vederea rezolvării acestora.

„Ştiu că cea mai arzătoare doleanţă a cetăţenilor  din această zonă este cea a  drumului judetean 677 care leagă Şuşaniul de Mădulari. La insistenţele colegilor consilieri judeţeni PD-L şi a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean, Romulus Bulacu, proiectul a fost prins în Programul Operaţional Regional Axa 2.1. Astfel urmează a fi asfaltaţi 20 de km de drum. Ceea ce întârzie acum această lucrare este obţinerea finanţării de la MADR. 

În cursul săptămânii viitoare voi încerca să stau de vorbă cu ministrul Vasile Blaga, pentru a vedea care este situaţia în acest moment şi ce trebuie făcut mai departe pentru a urgenta rezolvarea acestei probleme şi nu numai întrucât mai sunt încă alte 6 proiecte depuse pe acelaşi program în judeţul nostru.

De asemenea, împreună cu primarul Gheorghe Staiu voi face tot ce pot în a concretiza proiectul depus pentru construirea unei baze sportive în comuna Şuşani, proiect demarat încă de anul trecut. Deşi nu reprezint în Parlament – Colegiul Electoral din care face parte comuna Şuşani, am promis că în calitatea de parlamentar voi face tot ce pot pentru a sprijini dezvoltarea judeţului Vâlcea“, a declarat senatorul PD-L Dorel Jurcan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.