Pentru a lua terenurile UM Vlădeşti,
Primarul Gutău stă la mâna premierului Boc
• consilierii locali l-au împuternicit pe primar întocmească toate formalităţile legale pentru revocarea sau anularea HG nr. 918/20.08.2008, şi să ceară clădirile şi un teren de 24 de ha care au aparţinut fostei unităţi militare Vlădeşti
Petre Coman
Joi, 26 februarie, consilierii locali din Râmnicu Vâlcea au aprobat cu unanimitate de voturi, propunerea de iniţiere a demersurilor legale pentru revocarea sau anularea HG nr. 918/20.08.2008 şi pe cale de consecinţă, a protocolului privind transmiterea imobilului 481 (parţial) Râmnicu Vâlcea, din administrarea Ministerului Apărării în administrarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului pentru Universitatea din Piteşti. De asemenea, s-a decis împuternicirea primarului Mircia Gutău, ca prin serviciile de specialitate să întocmească toate formalităţile legale pentru revocarea sau anularea HG nr. 918/20.08.2008.
Încă din urmă cu patru ani, consilierii locali au aprobat iniţierea procedurilor legale privind trecerea imobilului(construcţii şi teren), situat în strada Ştirbei Vodă nr. 149, din domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Apărării Naţionale, în domeniul public al municipiului şi administrarea Consiliului Local. În urma a numeroase demersuri făcute la Ministerul Apărării Naţionale de către primarul Mircia Gutău, pentru ca acesta să pună la dispoziţie datele tehnice necesare întocmirii anexei pentru promovarea Proiectului Hotărârii de Guvern şi să emită avizul favorabil privind transmiterea acestui imobil, s-a comunicat că la acea dată imobilul respectiv este în continuare necesar ministerului, dar vor avea în vedere solicitarea Consiliului Local pentru o posibilă soluţionare ulterioară.
Cu adresele nr. 19222/24.11.2006 şi nr. 13787/17.11.2006, Prefectura Judeţului Vâlcea şi Consiliul Judeţean Vâlcea au înaintat Ministerului Administraţiei şi Internelor, pentru analiză, avizare şi supunere spre adoptare, proiectul de hotărâre de Guvern privind transmiterea imobilului (construcţii şi teren), situat în strada Ştirbei Vodă nr. 149 precum şi a unui teren în suprafaţă totală de 4400 mp, din domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Apărării Naţionale, în domeniul public al municipiului şi administrarea Consiliului Local. Ulterior, cu adresele nr. 9178/09.03.2007 şi nr. 31939/03.09.2007, primarul Mircia Gutău a solicitat Ministerului Apărării Naţionale, promovarea proiectului de hotărâre de guvern transmis de Prefectură şi Consilul Judeţean, privind transmiterea către municipiu a imobilelor mai sus menţionate, la ultima dintre adrese Ministrul Apărării comunicând că ministerul este de acord cu transmiterea celor două terenuri solicitate şi a unei părţi din cazarma 481 Râmnicu Vâlcea, din administrarea Ministerului Apărării în administrarea Consiliului Local al municipiului.
Toate aceste demersuri legale întreprinse de Primarul municipiului, de Prefectură şi Consiliul Judeţean, începând din anul 2004, au fost complet ignorate şi prin Hotărârea Guvernului nr. 918/20.08.2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 176/28.08.2008, s-a aprobat transmiterea unei părţi a imobilului – construcţii în suprafaţă de 1,23 ha, şi teren în suprafaţă de 24 ha, situat în strada Ştirbei Vodă, din administrarea Ministerului Apărării, în administrarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului pentru Universitatea din Piteşti, în scopul desfăşurării de activităţi de învăţămînt superior de către filiala din Râmnicu Vâlcea a acesteia.
În urmă cu trei săptămâni, prezent la dezbaterea proiectului de lege privind transmiterea fostelor unităţi militare dezafectate către consiliile locale, primarul Râmnicului, Mircia Gutău, a făcut o descoperire „macabră”: fostul guvern liberal condus de Călin Popescu Tăriceanu a dat pe ultima sută de metri o hotărâre prin care transfera în administrarea Universităţii din Piteşti clădirea UM Vlădeşti, la care se adăuga şi… terenul în suprafaţă de 28 de hectare. Descoperirea a fost făcută de deputaţii PD-L, Samoil Vîlcu şi Sorin Zamfirescu, cu ocazia dezbaterilor din Comisia de Administraţie Publică.
Din aceiaşi comisie mai face parte şi deputatul liberal Cristian Buican, cel care spune că nu ştia de existenţa unei hotărâri de guvern a fostului Executiv pe tema UM Vlădeşti, dar că personal susţine ideea transferării clădirilor şi terenurilor unităţilor militare dezafectate către consiliile locale, iar acestea să decidă ulterior destinaţia lor. Din cele 28 de hectare de teren transmise abuziv de fostul Guvern, 7 hectare sunt lângă clădirea principală a fostei unităţi militare, iar 21 de hectare reprezintă terenul pe care soldaţii îl foloseau ca poligon de trageri şi antrenamente. Se pare că în spatele acestei „afaceri” ar sta guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, şi fostul prefect Mircea Perpelea (acum profesor la Universitatea din Piteşti). Încă înainte de a se transmite terenul şi clădirile de la Vlădeşti Universităţii Piteşti, şeful de la BNR „intuia” ideea de a se construi la Vâlcea un centru universitar pe domeniul financiar-bancar.