Oltchim ÔÇô Viborg şi Gyor ÔÇô Hypo, semifinalele Ligii Campionilor

0
281

Careul de aşi al Europei handbalistice şi-a desemnat partidele:

Oltchim – Viborg şi Gyor – Hypo, semifinalele Ligii Campionilor

S-au încheiat partidele din turul doi al grupelor Ligii Campionilor la handbal feminin. Cum cu o etapă înainte se cunoşteau deja echipele calificate în semifinale, după meciurile din ultimul act s-au stabilit şi partidele ce se vor disputa în sistem tur –retur.

Grupa A

În Grupa A, la Viborg, echipa locală a dispus cu scorul de 33-31 de Hypo Viena, danezele terminând pe primul loc. În celălalt meci al grupei, Podravka Koprivnica a învins pe Ikast, cealaltă grupare daneză terminând grupa fără a strânge vreun punct. Rezultate: Podravka – Ikast 36-26; Viborg – Hypo Viena 33-31. Clasament final: 1Viborg 10p; 2. Hypo Viena 10p; 3. Podravka 4p; 4. Ikast 0p.

Grupa B

În Grupa B, Gyor a trecut acasă de campioana României, Oltchim, şi a terminat pe prima poziţie. Învinse, chimistele vor juca semifinala cu Viborg, dar primul meci va fi la Vâlcea. În celălalt meci al grupei, Buducnost a trecut de Krim Ljubljana, muntenegrencele terminând pe locul trei. Rezultate: Gyor – Oltchim 30-28; Buducnost – Krim 37-32. Clasament final: 1. Gyor 9p; 2. Oltchim 6p; 3. Buducnost 5p; 4. Krim 3p.

Programul semifinalelor

Semifinalele Ligii Campionilor: Oltchim – Viborg (turul pe 11 sau 12 aprilie, la Rm. Vâlcea, returul pe 18 sau 19 aprilie, la Viborg) şi Hypo Viena – Gyor (turul pe 11 sau 12 aprilie, la Viena, returul pe 18 sau 19 aprilie, la Gyor).
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.