Investitie de mediu aprobata pentru Mihăeşti

0
73

Investitie de mediu aprobata pentru Mihăeşti

    
Săptămâna trecută, la Consiliul Judeţean Vâlcea au fost prezenţi reprezentanţi ai Băncii Mondiale pe probleme de protecţia mediului, cu ocazia aprobării finanţării proiectului „Controlul poluării în agricultură cu nutrienţi în Comuna Mihăeşti.” Această aplicaţie pilot pentru judeţul Vâlcea face parte dintr-un program la nivel naţional demarat prin Ministerul Mediului.

Întâlnirea a beneficiat de participarea doamnei Karin J. Shepardson, specialist al  Departamentului Dezvoltare Durabilă în Europa şi Asia Centrală din cadrul Băncii Mondiale, a domnului Francois Boulanger, specialist pe probleme financiare la Departamentul Dezvoltare Durabilă în Europa şi Asia Centrală din cadrul Băncii Mondiale, a lui Cesar Nicolaescu, specialist pe probleme de mediu al Biroului Băncii Mondiale în România, a lui Ştefan Nicolau şi Eugen Stavarache, responsabili tehnici ai Unităţii de Implementare a Proiectului din cadrul Ministerului Mediului.

De asemenea, au participat Ludovic Zelici, director tehnic în cadrul S.C. CET Govora S.A., Tudor Şindilaru, directorul Direcţiei Apelor Olt şi reprezentanţi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului Vâlcea. Reprezentanţii Băncii Mondiale au precizat că vizita lor are un scop mai larg decât cel prilejuit de aprobarea proiectului de la Mihăeşti, ei urmărind aspectele legate de protecţia mediului la modul general în România, şi de oportunitatea de acordare a unor finanţări pentru investiţii viabile. Preşedintele Ion Cîlea a solicitat sprijin din partea Băncii Mondiale pentru includerea unor investiţii din judeţul Vâlcea pe lista de priorităţi care va fi aprobată la nivel naţional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.