Dezbatere publică pentru bugetul Primăriei Râmnicului pe 2009

0
76

Dezbatere publică pentru bugetul Primăriei Râmnicului pe 2009
   
Dată fiind importanţa subiectului în discuţie, marţi seara, în sala Filarmonicii ”Ion Dumitrescu” au fost destul de puţini cei prezenţi la dezbaterea publică a proiectului de buget local pentru anul 2009.

Dezbaterea, la care alături de cetăţeni au participat şi mai mulţi consilieri locali, a debutat cu o prezentare sintetică a bugetului local, pe venituri şi cheltuieli, făcută de directorul Direcţiei Economico-Financiare a Primăriei, Alexandru Ghibirdic. S-a subliniat că bugetul municipiului pentru anul 2009, în valoare de 213.688.000 lei, este alcătuit în proporţie de 56% din venituri proprii, iar restul de 44% provine din venituri cu destinaţie specială şi, de asemenea, şi faptul că bugetul pe 2009 este cu doar 3.800.000 lei mai mare decât cel din anul precedent.

După prezentarea ilustrată şi de o proiecţie grafică, a vorbit primarul Mircia Gutău, care a detaliat proiectele de investiţii cărora le revine suma de aproximativ 144.246.000 lei, respectiv cele 8 proiecte mari destinate să atragă finanţări de la Guvern din suma ce revine municipiului după desemnarea ca ”pol de dezvoltare urbană”, 40 de proiecte de investiţii aflate în diferite stadii de derulare, precum şi 26 de noi investiţii ce sunt în pregătire pentru perioada următoare.

Printre noutăţile anunţate de primar cu această ocazie s-au numărat scăderea preţului la apa  potabilă începând cu luna mai 2009, acordul de la Guvern pentru începerea construcţiei, în acest an, a încă 108 locuinţe ANL pentru tineri, cu finalizare în 2010, darea în folosinţă, în această vară, a două celule din depozitul ecologic de deşeuri de la Feţeni – fapt care situează Râmnicul printre puţinele oraşe din ţară care şi-au îndeplinit la termen obligaţiile asumate odată cu aderarea României la Uniunea Europeană,

intenţia municipalităţii de preluare în administrare a Arenelor ”Traian” din spatele Sălii Sporturilor, aflate în prezent într-o stare deplorabilă, studierea privatizării societăţii ETA S.A. cu păstrarea tuturor facilităţilor de transport acordate pensionarilor şi altor categorii sociale, necesitatea construirii în următorii ani a unei grădiniţe şi apoi a unei şcoli în zona Ostroveni sau oportunitatea încheierii unui parteneriat public-privat în vederea gestionării Centrului Rezidenţial pentru Persoane de Vârsta a III-a – ce va fi finalizat în vară, fapt ce va scuti municipalitatea de cheltuielile ulterioare presupuse de întreţinerea acestei instituţii. După discursul primarului, s-au înregistrat doar două intervenţii ale celor prezenţi în sală, problemele supuse atenţiei Executivului local fiind notate în vederea găsirii unor soluţii favorabile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.