Deputatul PSD Mazilu îl ajută pe primarul PNL Michiu

0
411

Biserica Neagră din  Stăneşti va putea fi vizitată de turişti

Deputatul PSD Mazilu îl ajută pe primarul PNL Michiu

Satul Suieşti din comuna Stăneşti este oarecum izolat de restul lumii datorită deteriorării grave a singurului drum de acces. Aşezat pe o culme de deal satul deţine una dintre cele mai importante biserici din judeţ după istoria ei. Tot aici se află şi cimitirul comunei iar oamenii care trebuie să îşi îngroape morţii sau care vor să vină la biserică trebuie să străbată un drum plin de noroi, drum ce devine impracticabil şi pentru căruţe în timpul ploios. Primarul Ionel Michiu a apelat la deputatul Constantin Mazilu pentru a primi sprijin în vederea amenajării acestei căi de acces.

Parlamentarul social democrat nu a ţinut cont că edilul este liberal şi vinerea trecută a vizitat satul urcând până aproape de biserică cu o maşină de teren. La câteva ore după vizită deja găsise o soluţie de amenajare a drumului apelând la nişte prieteni constructori. Biserica Neagră din Suieşti a fost construită în 1746, în întregime din lemn, în Italia, de nişte constructori care aveau comandă din România. Iniţial biserica trebuia dusă în Maramureş. Jumătate din ea ajunsese la Mureş dar cealaltă jumătate fusese adusă deja în Stăneşti de un român ce lucrase la construcţia ei , era născut în Zăvoieni-Vâlcea şi vroia ca biserica să râmână aici.

În această biserică a slujit ca preot cunoscutul Patriarh Iustinian Marina. Părinţi săi sunt îngropaţi în cimitirul din apropiere. Biserica are hramul Cuvioasei Paraschiva iar în prezent se ţin slujbe în ea la fiecare trei săptămâni de către preotul Iliescu, un bun gospodar din zonă şi un cunoscător al istoriei locurilor. Iustinian Marina este o figură emblematică a Bisericii Ortodoxe  române. El a avut încă 8 fraţi şi toţi au fost preoţi. El a fost cel care l-a salvat pe Gheorghe Gheorghiu Dej când acesta a evadat din  lagărul de la Târgu Jiu. Preotul Marina l-a adus într-un butoi de lemn în care se ţinea vinul până la biserica din Stăneşti, care aparţinea atunci de raionul Olteţul.

L-a ascuns pe liderul comunist în biserică şi l-a ţinut aici câteva luni. Ulterior Marina a reuşit să salveze de la distrugere multe biserici din ţară datorită legăturii sale speciale cu cel care a ajuns şeful statului. Azi lăcaşul de cult nu poate fi vizitat nici de localnici, cu atât mai puţin de turişti, deşi biserica merită să fie introdusă în circuitul turistic monahal. Această acţiune ar putea avea loc datorită iniţiativei primarului Michiu şi ajutorului dat de deputatul Mazilu cunoscut pentru credinţa sa şi pentru ajutorarea permanentă a locaşelor de cult din întreg judeţul nu numai din colegiul pe care îl reprezintă. (T.G.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.