Alunecările de la Mateeşti, reactivate

0
79

Alunecările de la Mateeşti, reactivate

Alunecările de la halda de steril Panga Nord, din comuna Mateeşti s-au reactivat şi ameninţă să blocheze albia râului Tărâia şi să inunde zeci de gospodării. Prefectul de Vâlcea, Remus Grigorescu a înaintat guvernului un proiect de hotărâre prin care solicită fonduri pentru devierea albiei, altfel un sat întreg fiind în pericol de a fi inundat.

Pârâul Tărâia, în pericol de obturare

Prefectul s-a deplasat zilele trecute la faţa locului, împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea şi Serviciului de Gospodărire a Apelor, care au intervenit cu utilaje pentru eliminarea riscurilor. Halda a alunecat până acum cu aproximativ 1,20 metri în albia pârâului Tărâia, pe direcţia est-vest, fără a fi însă un pericol iminent de obturare a albiei pârâului.

La Mateeşti, reprezentanţii Sistemului de Gospodărire a Apelor au dus un buldozer de mare capacitate, pentru eliberarea albiei pârâului. De asemenea, s-a dispus executarea a două terase în perimetrul alunecării, ca soluţie provizorie de stabilizare a alunecării, tăierea arborilor de pe malul stâng şi monitorizarea permanentă a zonei de echipe ale ISU, SGA şi de reprezentanţi ai  Primăriei Mateeşti.

În zilele de 15 şi 16 martie s-a oprit înaintarea frontului de alunecare, cursul pârâului menţinându-şi secţiunea de scurgere în limitele iniţialeÎn cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-a mai stabilit ca Exploatarea Minieră Berbeşti să monitorizeze scurgerile din halda Panga Nord, iar Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă să identifice cu rapiditate cazurile în care există riscul ca bunurile şi vieţile omeneşti să fie puse în pericol.

Sinistraţii trăiesc şi acum în condiţii vitrege

Deşi a trecut mai bine de un an de la dezastrul care i-a lăsat fără case şi munca de-o viaţă, mulţi săteni din Turceşti trăiesc în continuare cu frica în sân că vor rămâne pe drumuri. Evacuaţi de urgenţă de autorităţi din propriile case, mulţi dintre aceştia nu au apucat nici măcar să-şi salveze bunurile necesare traiului pentru câteva zile, fiind obligaţi astfel să-şi găsească adăpost pe la rude sau vecini. În prezent, dintre cele 12 persoane care au rămas fără case în februarie 2008, patru locuiesc şi acum în condiţii vitrege, fără a putea şti dacă situaţia se va remedia prea curând.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.