Ultima cursa a mecanicului Vasile Dutu !
„Am trecut prin mii de gari conducând trenuri 31 de ani!“
Sâmbata, 6 februarie, gara din Râmnicu Vâlcea, ora 11.20. Pasageri putin dar un grup numeros de oameni cu flori în mâna si cu aparate foto. Multi ceferisti de toate vârstele. Se aude trenul, este personalul de la Sibiu. Vine încet, mai încet ca niciodata. De la distanta se vede locomotiva poavazata cu un drapel mare si cu o esarfa pe care scrie „Ultima cursa”. E ultima cursa pentru un mecanic de locomotiva.
O viata pe tren
Vasile Dutu iese la pensie si grupul de conductori de locomotiva din Vâlcea va avea doar 39 de membri acum. Trenul trage încet în gara, locomotiva se opreste exact în fata cladirii centrale si sirena suna lung si parca tris. E ultima data când mecanicul Dutu e în locomotiva. A împlinit 52 de ani din care 31 i-a petrecut pe trenuri.
A absolvit fostul liceu „ Vasile Roaita” din Râmnicu Vâlcea, apoi scoala de ajutori de mecanici si scoala de mecanici de locomotiva din Craiova. ªi a lucrat o viata pe trenuri. O viata în care si-a facut timp si de familie. Are doi copii mari si frumosi, fata si baiat, o sotie si multi prieteni. Prietenii îl îmbratiseaza când coboara sâmbata din locomotiva ultimei sale calatorii. Va mai merge, ca pasager, cu trenul dar niciodata nu va mai conduce pe unul
Partile nevazute ale vietii pe sine de cale ferata
„ Sunt trist, e greu sa te desparti, e greu sa iesi la pensie, dar stiu ca a sosit timplu. Este o meserie stresanta , grea si desi nimeni nu recunoaste ca am avea boli profesionale, noi mecanicii de locomotiva le avem.” Ne spune Vasile Dutu. Pe peron îl asteapta si sefii sai dar si unii dintre cei care i-au fost ucenici de-a lungul timpului.Constantin Popa este mecanic instructor, a fost si el mecanic. „ Vasile este un norocos. Nu a avut niciodata un eveniment ceea ce este foarte greu în meseria noastra.
A fost un profesionist adevarat. Sa stiti ca la noi se dau note mecanicilor în fiecare luna. Lunar sunt examinati teoretic si practic. Daca vreti va arat catalogul, are 9 pe linie ceea ce înseamna foarte mult pentru ca 10 se da rar de tot. Din cei 40 de mecanici pe care îi coordonez constant 15-20 au sanctiuni de la 5% pâna la 15% din salariu. Vasile nu a avut nicio sanctiune. ªi mai ales a avut norocul sa nu loveasca pe nimeni cu trenul , sa nu omoare pe nimeni. Eu când am condus nu am avut acest noroc.
Cu ani în urma o femeie si-a pus capul pe sina în fata mea. Conduceam un accelerat, am frânat dar nu am putut evita impactul. Asstfel de scene îti ramân mereu întiparite în minet. Uneori le visezi. Te afecteaza. Dar meseria este grea din multe puncet de vedere. Eu am o statistica facuta la nivel national. Dac vreti o sa v-o arat. Speranta de viata este extrem de redusa la mecanicii de locomotiva. Iesim la pensie mai devreme dar si traim mai putin.”
De la Gheorghe Mesca, sef coordonator al mecanicilor aflam ca un mecanic primeste un permis de conducere valabil doar 10 ani dupa care trebuie sa obtina un altul. Daca timp de 6 luni nu a condus nici un tren trebuie sa sustina o noua examinare. Un mecanic trebuie sa fie minim 3 ani ajutor înainte sa primeasca pe mâna un tren iar conditiile au devenit si mai aspre de când datorita restructurarilor majoritatea trenurilor din tara merg doar cu un singur mecanic conductor.
Examenele sunt dure , scoala la fel, nu se poate întârzia, turele îti strica multe sarbatori. „ Formarea si pregatirea unui mecanic costa mult. Mult timp dar si multi bani pentru ca foarte multi oameni sunt angrenati în pregatirea lor. Avem aici mecanici foarte buni, unul dintre el Marcel Petrescu a fost premiat pentru faptul ca a reusit sa evite acum câtiva ani un grav accident feroviar. Datorita unei greseli umane putea sa intre cu trenul în alt tren, a evitat la timp accidentul.
Acest mecanic a fost ajutorul lui nea vasile Dutu. Acum conduce „Sageata albastra“ si probabil tremura noaptea sau pe ceata de câte ori stie ca are în fata o trecere fara bariera. Asta e spaima tuturor conductorilor, sa nu loveasca cu peste 100 de km la ora o masina sau si mai grav un camion de mare tionaj. Mergi în noapte sau prin ceata si te rogi ca în fata ta cineva sa nu greseasca , sa nu pateasca ceva si sa ramâna pe sine.”
Amintirile care ne dor
Vasile Dutu s-a nascut în Muereasca si acum locuieste în Calimanesti. A iubit trenurile de mic. A muncit o viata în acelasi loc de munca ceea ce este greu în ziua de azi. Ar mai putea sa conduca trenuri dar nu îi permite legislatia. Îsi aduce aminte de fel de fel de întâmplari : „Eram tânar si o tura m-a prins de Revelion pe drum, exact la ora 12 în miez de noapte am fluierat, nu pentru ca ma uitasem la ceas ci pentru ca treceam peste un pod, spre Sibiu.
Am avut parte de un colectiv bun si de niste sefi care m-au înteles si ajutat când am avut nevoie. Nu am condus mereu tenuri de calatori. La început am fost la marfa. Trebuie sa treci prin diverse etape ca sa îti dea cineva un tren de calatori pe mâna. Uitati de exemplu mecanicul nostru instructor, domnul Popa , este primul vâlcean care a garat un tren în Gara de Nord.
Pe cursele lungi si trenuri speciale gasiti mereu crema mecanicilor. În meseria noastra nu se avanseaza pe pile, pe relatii pe aranjamente. Aici esti singur tu si câteva sute de oameni si un tren care valoreaza miliarde. ªi raspunderea este a mecanicului. Pe timpul lui Ceausescu raspunderea mergea pâna la condamnarea la moarte daca din cauza ta se întâmpla un accident feroviar cu victime sau cu pagube materiale foarte mari.”
Ne luam la revedere de la Vasile Dutu dupa ce ciocnim cu el o sampanie. Ciocnesc toti dar putini beau. Unii dintre cei prezenti vor pleca peste câteva ore în curse. Unii vor ajunge noaptea în gari din alte orase, vor dormi pe acolo, vor mânca pe unde vor apuca si se vor întoarece acasa a doua sau a treia zi conducând alt tren. Asa a facut si colegul lor. El a scapat, ceilalti mai au de tras pâna la… ultima cursa!
