Senatorul Jurcan, preocupat de pensionari
Senatorul Dorel Jurcan s-a arătat preocupat de problemele sociale, lăudând iniţiativa actualului Guvern, de menţinere a locurilor de muncă şi de mărire a pensiilor minime. „Estimăm că, în 2009, ritmul de creştere se va situa la aproximativ 2,5%. Nu este mult, dar e un semn de vitalitate pe care Guvernul se va strădui să-l menţină şi să îl fortifice, în condiţiile în care restricţiile asupra bugetului sunt mari.
Guvernul Boc va proteja un milion de pensionari împovăraţi – mulţi dintre ei pensionari CAP. Aceştia vor primi pentru prima oară în viaţa lor o pensie decentă, acest fapt rezolvându-se prin pensia socială minimă – adică cei cu pensii sub 300 de lei vor primi această sumă de la 1 mai, iar cei cu pensii de 300 de lei vor primi 350 de lei de la 1 octombrie anul acesta.” – afirmă Jurcan.