Ion Cîlea spune ca bugetul pe 2009 îi va apara pe saraci

0
87

Ion Cîlea spune ca bugetul pe 2009 îi va apara pe saraci

În conditiile aprobarii bugetului de stat pe 2009 de catre Guvern si trimiterii acestuia spre dezbatere în Parlament, Ion Cîlea presedintele PSD Vâlcea, a tinut sa precizeze: „Am spus clar de la început, ca motivul participarii noastre la guvernare a fost si este acela de a identifica masurile cele mai potrivite pentru iesirea din criza, care sa protejeze persoanele cu veniturile cele mai mici în asa fel ca efectele negative ale crizei sa nu se deconteze în nici un caz pe seama acestora. Pe acest temei am reusit, de exemplu, sa prevedem în bugetul pe acest an majorarea punctului de pensie la 43,2 la suta din salariul mediu brut pe economie.

În acelasi timp, am introdus pensia minima garantata pentru un milion de pensionari cu venituri la limita supravietuirii. Pentru acestia, de la 1 aprilie, pensia minima va fi de 3 milioane lei vechi, iar de la 1 septembrie va ajunge la cel putin 3,5 milioane lei. Sectorul care a stârnit cele mai fierbinti dezbateri chiar înainte de trecerea efectiva la elaborarea bugetului a fost cel al educatiei, pentru care exista temerea ca penuria de resurse bugetare nu va permite alocarea a 6 la suta din PIB. Realitatea, în schimb, a fost alta, ea corespunzând promisiunilor din campania electorala.

În plus, PSD a lasat deschisa si calea majorarii veniturilor cadrelor didactice cu singura conditie ca sporurile salariale sa fie însotite de performantele stabilite, de altfel, prin reforma învatamântului acceptata anterior deopotriva de corpul profesional si de sindicate. Materializarea obiectivelor cuprinse în bugetul de stat pe anul 2009 este nemijlocit legata de „reactia” Parlamentului în momentul când proiectul de buget va trece prin furcile caudine ale dezbaterilor.

Cu siguranta, va fi o „reactie” pozitiva, în favoarea Guvernului PSD – PD-L, tinând seama ca aceste formatiuni politice detin o majoritate confortabila în cele doua Camere. Majoritatea de 74 la suta n-a fost niciodata atinsa în cei 20 de ani de democratie. În sustinerea proiectului de buget, Parlamentul va trebui sa stabileasca neîntârziat si prioritatile sale legislative între care sa se regaseasca: reducerea numarului de taxe si impozite; elaborarea legii salarizarii, ea fiind un element institutional de reforma obligatorie; accelerarea procesului de descentralizare a statului român;

reforma în functionarea Parlamentului; problematica europeana privind absorbtia de fonduri comunitare. Adaugând la toate acestea pachetul de masuri anticriza si responsabilitatile ministeriale care sa dea Guvernului credibilitatea si vigoarea necesara, se poate anticipa ca România va reusi sa se aseze cu mândrie si demnitate în ierarhia europeana, inclusiv pe traiectul sinuos al depasirii barierelor si obstacolelor pe care criza mondiala le-a pus în fata lumii”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.