Deputatul Samoil Vîlcu, victima unor pseudoziarişti
• „Am fost atacat pe nedrept într-o publicaţie locală. Nu ştiu ce este rău că Ana Maria Pătru şi Elena Udrea vor să investească în turism în judeţul Vâlcea. În aceste momente dificile, avem nevoie de investitori, avem nevoie de lobby”, a declarat deputatul Samoil Vîlcu
În cadrul unei conferinţe de presă desfăşurată vineri, 6 februarie, deputatul şi secretarul general al Partidului Democrat Liberal (PD-L) Vâlcea, Samoil Vîlcu, a ţinut să infirme că s-ar afla în spatele „intenţiilor” de construire a unor obiective turistice în judeţul Vâlcea de către Ana Maria Pătru şi Elena Udrea. Ana Maria Pătru face parte din conducerea Autorităţii Electorale Permanente (AEP), iar Elena Udrea este ministrul Turismului în Guvernul Boc.
„Am fost atacat pe nedrept într-o publicaţie locală. Nu ştiu ce este rău că cele două persoane vor să investească în turism în judeţul Vâlcea. Orice investiţie, de oriunde ar veni, este binevenită, întrucât asigură locuri de muncă şi condiţii bune de cazare. În aceste momente dificile, avem nevoie de investitori, avem nevoie de lobby. Este evident că suntem atacaţi fără argumente, într-un ziar local, pentru că vrem să dezvoltăm şi să aducem investitori în Vâlcea”, a declarat deputatul Samoil Vîlcu.
Şi Sorin Zamfirescu s-a arătat încântat că un ministru din Guvernul României se arată interesat de judeţul Vâlcea şi are relaţii strânse cu reprezentanţii conducerii locale a PD-L Vâlcea. Referindu-se la situaţia din oraşul Ocnele Mari, deputatul Samoil Vîlcu şi-a exprimat public dezamăgirea că banii din taxele şi impozitele colectate de la Societatea Naţională a Sării – Exploatarea Minieră nu rămân în cadrul comunităţii. „Am participat împreună cu primarul Petre Iordache la o şedinţă la Ocnele Mari şi am descoperit că doar 1 miliard de lei vechi rămâne la bugetul local de la această societate, deşi veniturile din activitatea de bază sunt de câteva sute de miliarde de lei vechi”, a ţinut să mai precizeze Samoil Vîlcu.
Pe de altă parte, deputatul PD-L Sorin Zamfirescu a declarat că se află în dezbatere la Comisia pentru administraţie publică proiectul de lege privind transferul la consiliile locale, cu titlu gratuit, a clădirilor şi terenurilor care au aparţinut fostelor unităţi militare. „Nu este adevărat că imobilul care a aparţinut Unităţii Miliatre Vlădeşti a fost transferat Universităţii Piteşti. Legea care se află în dezbatere la comisie face referire la toate bazele militare dezafectate din ţară”, a completat deputatul Sorin Zamfirescu. (P.C.)