Femeie strivită de un zid
O bătrână a murit, iar soţul acesteia a fost grav rănit după ce zidul unei fundaţii s-a prăbuşit peste ei. Elena Ghioergiu (71 de ani), din comuna Oteşani a murit, iar soţul ei, Gheorghe (74 de ani) este în stare foarte gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea. Cei doi lucrau la fundaţia unei case care aparţinea fiului lor, plecat la muncă, în Italia, terenul fiind în pantă.
La un moment dat, zidurile fundaţiei, care aveau aproape trei metri înălţime s-au prăbuşit peste ei în timp ce umpleau fundaţia cu pământ pentru a betona zidul din mijloc. Bătrânii au fost scoşi de sub zid de un echipaj de descarcerare al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, după mai bine de o oră de intervenţie.
Purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, căpitanul Cătălin Popescu, a declarat că femeia a fost scoasă decedată, după ce fusese strivită de zid, iar bărbatul era în stare gravă, fiind diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral acut, contuzii costale şi contuzie toracică. Bărbatul a fosta salvat de la moarte de un tânăr care-i ajuta la săpat şi care l-a prins de mână în timpul accidentului.