Sparle si Soparle
• Notăriţa care a prosperat servind cu precădere interlopii din Vâlcea este asociată într-o societate comercială cu un cetăţean indian. Investigăm afacerile celor doi care se pare că au alte baze decât apartenenţa la celebra MISA. Tomar Shatruhan Singh va împlini 38 de ani exact de ziua noastră naţională şi… are reşedinţa în Satul Mare, foarte departe de Kanpur, localitatea în care s-a născut dar şi de Jajmau, localitate în care are domiciliul. Atunci când stă în India.
• Senatorul Mihail Popescu şi-a adus aminte că a fost şef al marelui Sat Major şi a participat şi el sâmbătă, prima dată în acest mandate, la ceremonia de la Statuia Independenţei din centrul Râmnicului prilejuită de Ziua Armatei Române!
•Un consilier judeţean s-a confruntat fizic cu un director de liceu. Tărăşenia a avut loc în sudul judeţului, într-un loc uitat de politicieni ( care şi-l reamintesc din patru în patru ani) .
• Organizaţia de Tineret a PDL este terorizată de un individ care îşi spune “ Taliban”. Mai mulţi tineri de valoare au fost îndepărtaţi iar unii renunţă singuri. Din păcate nimeni nu are curaj să se ducă la primar şi să îi spună adevărul.
• Oameni care în timpul comunismului se aflau în fruntea buldozerelor ce distrugeau viţa de vie şi livezile pentru a crea teren arabil aleargă acum să strângă voturi din mediul rural. Nu e vine să credem că unii candidaţi apelează la serviciile inutile ale unui sexagenar compromise!
• Echipa lui Dan Mazilu a reuşit să dejoace câteva planuri murdare ale adversarilor politici. Candidatul PSD va câştiga alegerile în Bălceşti chiar dacă în săptămânile următoare în zonă vor sosi bani cu miros de petrol!