Frâncu se aliază cu Jurcan

0
73

Frâncu se aliază cu Jurcan

Sunt doi oameni inteligenţi, cu vechime în politică. Sunt doi lideri care au dat piept cu votul nominal în urmă cu câteva luni. Şi au fost înfrânţi de demagogia lui Ion Câlea şi de câteva greşeli de strategie. Au muncit mult pentru formaţiunile lor. Ei au tras pe locuri eligibile primari, consilieri judeţeni şi consilieri locali. PNL şi PDL nu îşi pot permite să îi piardă. Cele două organizaţii nu pot face ce au făcut cei din PSD cu Vlădoiu.

Peste tot în lume partidele mari organizează colegii sigure pentru liderii lor valoroşi. Ar fi păcat ca noua garnitură de parlamentari să nu aibă în componeţă doi parlamentari cu experienţă. Ar fi păcat ca regulile distribuirii voturilor să propulseze în parlament un fotbalist arbitru şi un profesor migrator care nu are nimic cu liberalismul. Iar acest lucru se poate întâmpla foarte uşor.

Calculele noastre, ale unor specialişti dar probabil şi a consilierilor celor doi lideri de partid spun clar că există posibilitatea ca Jurcan să piardă. Deşi va avea cel mai mare număr de voturi dintre candidaţii la colegiul de Senat din Râmnic poate fi devansat la numărul de voturi obţinute de Ion Crăciunescu.

Frâncu Emilian va avea cu siguranţă cel mai mare număr de voturi din Colegiul Senatorial Nord dar dacă PDL este la repartiţie înaintea PNL şi Crăciunescu are mai multe voturi ( chiar şi unul singur) decât Jurcan atunci atât Jurcan cât şi Frâncu vor rămâne pe dinafară. Susţin că cei doi trebuie aleşi pentru că sunt mai buni fdecât oricare dintre colegii lor de partid aflaţi în competiţie. De aceea Frâncu trebuie să se alieze cu Jurcan.

De aceea toţi liberalii responsabili şi disciplinaţi din Râmnic trebuie să voteze la Senat cu Dorel Jurcan şi toţi democraţii adevăraţi care ţin la Jurcan şi votează în Brezoi, Călimăneşti, Horezu şi alte localităţi din Colegiul de Nord trebuie să îl voteze pe Frâncu. În acelaşi timp o parte din liberalii şi democraţii din sudul judeţului ar trebui să fie sfătuiţi să îl voteze pe candidatul PSD la Senat din Colegiul Drăgăşani –Bălceşti.

Îi asigurăm pe toţi că în acest caz toate partidel vor primii câte un mandat de senator numai că se va evita ca oameni precum Folea, Crăciunescu, Adrănel Cotescu să ajungă senatori în detrimentul unui Frâncu şi Jurcan. De fapt liberalul este acum legat de democrat. Vor câştiga sau vor pierde împreună. Altă variantă nu au.

Stafurile lor ar trebui să citească cu atenţie acest editorial, să pună mâna pe hârtie şi pix, să facă calcule pornind de la rezultatul obţinut la locale ( mai ales numărul votanţilor din cele două colegii care s-au prezentat la vot), să studieze forţa candidaţilor la colegiile de deputat ale fiecărui partid din toate cele patru de colegii de deputaţi aflate în cele două colegii senatoriale.

Nu ar fi rău dacă, după depunerea candidaturilor cei doi lideri ar face o înţelegere şi cu echipa candidatului PSD din sudul judeţului. Doamne fereşte ca un impostor precum marele sindicalist să ajungă senator. Ar fi un dezastru inclusiv pentru PSD.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.