Sparle si Soparle

0
85

Sparle si Soparle

• O haimana informatică pe nume Narcis P. este complicele unei funcţionare blonde care a fost promovată pentru intima apropiere de dinozauruil director. Junele ce concubinează cu Mihaela este autorul moral al tentativei de sinucidere a altei femei. Pe timpuri, pentru că a părăsit-o, Adnana s-a aruncat de la etajul cinci. A supravieţuit dar nu l-a iertat niciodată pe ipochimen. Aşa cum nici noi nu îi vom ierta pe cei care ne-au umplut siteul cu obsecnităţi , insulte şi calomnii. Nu o să-i uităm şi ne vom ocupa temeinic de re…botezarea lor!

• Un preot din comuna Racoviţa se dă în stambă umblând mai tot timplu beat. Omul se ocupă mai nou cu „ tăiatul” de le reţeaua de energie electrică a unor consumatori locali şi cu vizite ilegale ( cu alcool şi ţigară aprinsă în mână) în incinta unei fabrici locale de îmbuteliere a apei.

• Băieţii deştepţi din PSD l-au lucrat temeinic pe deputatul Vlădoiu profitând de o agravare a stării sănătăţii sale. Domnul vice Laurenţiu Coca nu trebuie însă să se bucure prematur. După cum cunoaştem hienele social democrate acestea îl vor devora şi pe el aducând pe cineva de la centru pe colegiul senatorial din sudul Vâlcii.

Iar Vlădoiu ar trebui să fie cel puţin nebun pentru a accepta să candideze în Râmnic din partea PSD pentru postul de senator. PDL va obţine acest post cu siguranţă. O mutare mai deşteaptă ar fi trecerea la PDL . De aici ar putea să-i încurce temeinic pe foştii săi colegi. Oare ce rezultate ar obţine aceştia dacă Vlădoiu ar candida împotriva lui Prală şi Frâncu ? Noi credem că ar fi un meci de 1 X 2 !

• Avocatul Petre Ungureanu şi-a negociat un post de secretar de stat în Ministerul Justiţiei. El ar urma să obţină nominalizarea într-un Guvern condus de Stolojan.Cum miniştrii secretari de stat nu pot fi şi parlamentari devine de înţeles de ce a renunţat acesta la candidatura pentru un nou mandat de deputat.

• Sorin Zamfirescu crede că a pus mâna pe postul de candidat . Se înşeală. Altcineva va reprezenta PDL în Colegiul Râmnic Nord. Punem pariu!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.