Primarul Robert Schell a fost susţinut de zeci de politicieni

0
98

Sărbătoare în Brezoi

Primarul Robert Schell a fost susţinut de zeci de politicieni

Vineri şi sâmbătă locuitorii oraşului Brezoi s-au distrat aşa cum nu au mai făcut-o de ani mulţi. Primarul liberal Robert Schell, ales în iunie, a organizat ireproşabil manifestarea intitulată „ Zilele Brezoiului”. Întreaga acţiune a avut loc cu ajutorul sponsorului principal Nicolae Sofianu. Cunoscut om de afaceri liberal, membru constant în TOP 300 România- topul milionarilor în euro, Nicu Sofianu a alocat fonduri importante pentru ca oraşul să aibă parte de o petrecere de neuitat.

Muzică bună, foc de artifici, mici şi bere

Timpul a fost superb iar în zonă au venit şi locuitori ai altor localităţi din apropiere. Mii de oameni au mâncat mici şi au băut bere ( fumul inundase vinei întreg oraşul), au dansat, au acsultat concertele de muzică populară şi uşoară, şi-au adus copii să se distreze în parcul de joacă înprovizat pe un câmp. Sâmbătă seara un foc de artificii ( de 3.500 de euro) mai frumos chiar decât ultimele date în Râmnic a lăsat cu gura căscată întreaga populaţie.Vineri au cântat Rapsodia Vâlceană, Nineta Popa, Mioara Raicu , un taraf de muzică populară şi Vali Crăciunescu de la Spitalul de Urgenţă . Spectacolul a fost prezentat de Vali Conea.

Politicienii liberali au acordat o atenţie deosebită manifestării. Au fost prezenţi consilierii judeţeni : Eugenia Popa, Victor Popescu, Gheorghe Pasat, Mircea Poenaru, Constantin Monceanu şi Cristian Buican cel din urmă viitor deputat al Colegiului Brezoi ( după ultimele sondaje). A fost prezentă şi Zvetlana Preoteasa, ministru secretar de stat precum şi mai mulţi primar PNL. Spre seară şi-au făcut apariţia şi câţiva fruntaşi PSD. Toţi politicienii au stat la masă cu Nicu Sofianu. Acesta a dat dovadă de o discreţie şi modestie rară dar tot a trebuit să suporte dese intervenţii ale unor localnici care au ţinut să-i mulţumescă pentru sponsorizare. Trebuie amintit că fiecare locuitor din Brezoi a primit un tichet în valoare de 17 lei pe care a putut să îl folosească pentru a cumpăra mici sau bere.

Sprijin politic pentru brezoieni

Sâmbătă, sărbătoarea s-a instalat în Brezoi încă de dimineaţă, când trupa Teatrului Ariel a pus în scenă o piesă de teatru, după care, cu ocazia inaugurării Sălii de Sport din localitate, a avut loc un meci de handbal demonstrativ, oferit de lotul olimpic de junioare al României şi o demonstraţie de karate oferit de o parte a lotului naţional. Invitată la sărbătorirea Zilelor oraşului Brezoi a fost şi fanfara copiilor din Rm. Vâlcea. Seara a avut loc un concert de muzică rock oferit de grupul Prometeu, după care pe scenă a urcat Tudor Chirilă, solistul trupei Vama Veche. După focul de artificii tinerii au contionuat distracţia la discotecă. Sâmbătă seara în zonă au venit mai mulţi fruntaţi PDL în frunte cu vicepreşedintele Consiliului Judeţean Romulus Bulacu.

Liberalii au fost reprezentaţi de deputatul Emilian Frâncu şi Cristian Buican însoţiţi de un grup de tineri. Deputatul liberal este considerat d elocalnici deja senator. Aceştia i-au mulţumit public pentru sprijinul adus şcolilor şi spitalului din Brezoi. Emilian Frâncu a acordat o atenţie deosebită zonei montane în mandatul său şi l-a adus de două ori pe ministrul sănătăţii în Brezoi. El a contribuit la alocarea de fonduri pentru biserici, are un proiect de lege pentru ajutorarea Obştilor de Moşneni şi a promis sprijin pentru alocarea de către Guvern a unei sume importante din fondul de rezervă sumă destinată reabilitării Casei de Cultură din Brezoi. Emilian Frâncu va candida peste două luni pentru un mandat de senator iar administraţia din Brezoi precum şi cea mai mare parte a populaţiei îi vor acorda votul.

Presa a fost aplaudată de populaţie

În Brezoi lumea nu prea are bani pentru a cumpăra ziare. Presa ajunge rar, chioşcuri de difuzare a presei nu prea sunt iar pe internet nu are toată lumea acces. Cu ocazia manifestării redacţia noastră a distribuit gratuit 150 de exemplare din “ Ziarul de Vâlcea” dar şi 50 de exemplare ale concurenţei noastre ( am ales ediţii care aveau incluse materiale despre Brezoi). Am fost surprinşi când oamenii ne-au aplaudat după citirea ziarelor şi ne-au rugat să transmitem mulţumiri tuturor ziariştilor care au fost alături de populaţie recent cu ocazia incidentelor în care cetăţeni ai Brezoiului au manifestat împotriva proxeneţilor şi a scandalagiilor venetici care au invadat oraşul şi l-au terorizat prin fărădelegi.

Am promis sprijin şi susţinere în continuare localnicilor şi administraţiei oarecum decepţionată de unele decizii ale instanţelor care au lăsat în libertate prea mulţi infractori ce tulbură liniştea oraşului dintre munţi. Primarul Robert Schel a ţinut să mulţumească şi el presei : “ Vă mulţumesc public pentru că aţi informat corect judeţul cu tot ce se întâmplă în oraşul nostru. Mulţumesc prin intermediul vostru domnului Nicu Sofianu pentru că ne-a ajutat în susţinerea acestui eveniment şi mulţumesc deputatului Emilian Frâncu pentru suţinerea dată oraşului Brezoi.

Mulţumesc deasemena domnului Cristian Buican care cred că va reprezenta cu cinste şi localitatea noastră în Parlament din toamnă. Nu pot să nu remarc prezenţa în oraş a doamnei ministru Zvetlana Preoteasa care deşi are un program extrem de încărcat a ţinut să fie alături de noi aşa cum a fost şi de fiecare dată când i-am solicitat sprijin.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.