Muncitor decedat în urma surpării unui mal de pământ
În această dimineaţă, în jurul orei 09.30, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Nicolae Bălcescu au fost sesizaţi cu privire la faptul că Cristian Olaru, de 38 ani, din comuna Şirineasa, judeţul Vâlcea, muncitor, în timp ce efectua lucrări într-un şanţ pentru introducerea unei ţevi de canalizare, cu adâncimea de 3m, situat la marginea drumului judeţean 678A, a fost prins sub un mal de pământ care s-a surpat.
La faţa locului s-au deplasat lucrătorii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi o ambulanţă, persoana în cauză a fost scoasă de sub pământ, fiind transportată în stare critică la spital. Ulterior victima a decedat.
A fost anunţat Parchetul de pe lângă Judecătoria Vâlcea, competent să efectueze cercetarea la faţa locului în cazul accidentelor de muncă.