Zvetlana Preoteasa ajută comunele Laloşu şi Drăgoeşti

0
96

Zvetlana Preoteasa ajută comunele Laloşu şi Drăgoeşti

Zvetlana Preoteasa, ministru secretar de stat în Ministerul Educaţiei, a vizitat la sfârşitul săptămânii trecute două comune din Vâlcea. În cursul zilei de vineri s-a aflat în comuna Laloşu unde a avut o întâlnire cu reprezentanţii administraţiei locale şi cu profesori. „Şcoala de aici s-a extins cu un corp dar lucrările nu sunt finalizate. Am vorbit cu directorul despre posibilitatea amenajării unui parc în curtea şcolii şi a unui spaţiu cu leagăne pentru elevii de vârstă mică. Există spaţiu şi sper ca lucrările să demareze în curând. Vom găsi variante de finanţare a modernizării acestei unităţi şcolare” ne-a declarat doamna ministru.

Mai mulţi primari din Colegiul Bălceşti au profitat de prezenţa secretarului de stat pentru învăţământ preuniversitar pentru a-i solicita sprijin în vederea reabilitării şi modernizării unor unităţi şcolare. În cursul zilei de sâmbătă Zvetlana Preoteasa a vizitat comuna Drăgoeşti. „Am fost impresionată de iniţiativa preoţilor din această comună care au construit o clădire pentru amenajarea unei cantine sociale. În ea ar urma să servească zilnic masa în jur de 30 de persoane nevoiaşe printre care şi copii din familii cu mari probleme. Clădirea este aproape gata.

Mai sunt necesare fonduri pentu finalizare şi dotare. Ulterior ea va funcţiona prin contribuţia comunităţii locale. Ştiu că nu există posibilităţi de alocare de fonduri pentru acest obiectiv din Minister dar am discutat deja cu prieteni de ai mei din diferite fundaţii care mi-au promis că vor contribui pentru ajutorarea comunităţii din Drăgoeşti.” Preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Cîlea a primit asigurări în cursul unei întrevederi avute cu ministra liberală că mai multe comune din judeţ vor beneficia de finanţări în următoarea perioadă, finanţări necesare pregătirii unităţilor şcolare pentru noul an de învăţământ.

(T.G.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.