Publicaţia „Vocea Vâlcii“ acuzată de şantaj
COMUNICAT DE PRESă
Deoarece dreptul la replică adresat publicaţiei „Vocea Vâlcii” referitor la articolul „Pe deputaţii vâlceni îi doare în cot de vâlceni”, cu supratitlul „Delăsare şi dispreţ”, publicat în „Vocea Vâlcii”, ediţia din data de 31 iulie 2008, pagina 6, nu a fost publicat dar, în mod neaşteptat, a fost comentat în mod răutăcios, vă rugăm, în lumina bunelor relaţii pe care le avem cu ziarul dumneavoastră, să publicaţi acest drept la replică.
Drept la replică adresa publicaţiei „Vocea Vâlcii“
Din motive ce ţin de politica sa de marketing, publicaţia „Vocea Vâlcii” se autovictimizează consecvent, acuzându-mă că o insult şi o persecut. Dacă „insultă” este considerat faptul că nu răspund aproape niciodată atacurilor respectivei publicaţii iar „persecuţie” că nu vreau, pentru a-mi asigura liniştea, să fac vreun contract de publicitate cu „Vocea Vâlcii”, publicaţia are dreptate.
În ideea că „Vocea Vâlcii” face parte din Clubul Român de Presă şi ar trebui să respecte deontologia minimală a respectivei instituţii, formulez un succint drept la replică faţă de articolul „Pe deputaţii vâlceni îi doare în cot de vâlceni”, cu supratitlul „Delăsare şi dispreţ”, publicat în „Vocea Vâlcii”, ediţia din data de 31 iulie 2008, pagina 6, cu speranţa că, măcar de data aceasta, dreptul de a-mi apăra imaginea constant terfelită de ziarul căruia mă adresez, îmi va fi recunoscut.
Înţeleg că doamna Olivia Pîrvu Cîrciu nu se poate sustrage atitudinii ziarului la care lucrează faţă de subsemnatul. Nu înţeleg, însă, cum este posibil ca doamnei Olivia Pîrvu Cîrciu să-i lipsească cunoştinţe elementare de aritmetică şi abilitatea de a face comparaţii, accesibilă şi unui copil mediu dotat intelectual, de vârstă preşcolară.
Mă refer la faptul că, în concepţia Domniei sale şi potrivit datelor pe care le pune la dispoziţia cititorilor chiar în articolul în cauză, deputatul Aurel Vlădoiu merită calificativul „cel mai muncitor dintre deputaţii vâlceni” pentru cele 99 de luări de cuvânt în plen, 62 declaraţii politice, 18 propuneri legislative şi 113 întrebări şi interpelări, în timp ce eu, Emilian Frâncu, sunt catalogat ca „un alt parlamentar care a ales să nu doarmă pe băncile Parlamentului” deşi pe site-ul Parlamentului şi în statisticile Institutului pentru Politici Publice figurez cu 198 de luări de cuvânt în plen, 117 declaraţii politice, 48 propuneri legislative şi 377 de întrebări şi interpelări. Sunt de asemenea în primii 10 parlamentari la capitolul „prezenţă” şi „loialitate”, domnul Vlădoiu fiind cu mult în urmă.
În plus, ca răspuns la încrederea vâlcenilor prin al căror vot am fost desemnat deputat în Parlamentul României, am depus toate diligenţele legale pentru rezolvarea solicitărilor acestora şi pentru aducerea în judeţ a numeroase fonduri destinate instituţiilor şi comunităţilor locale. Dacă este să facem comparaţie şi în ceea ce priveşte eficienţa întrebărilor, se poate vedea că eu am rezolvat 148 din cele 377 de solicitări ale petenţilor iar domnul Vlădoiu mult prea puţin.
Atitudinea nu tocmai demnă a publicaţiei „Vocea Vâlcii” faţă de subsemnatul este uşor de sesizat şi din fotografiile defavorabile pe care înţelege să le posteze ori de câte ori consideră necesar.
În încheiere, îmi exprim speranţa că publicaţia „Vocea Vâlcii” va găsi resursele să depăşească acestă etapă în evoluţia sa spre NORMAL.
Deputat PNL
Emilian FRÂNCU
NR – Titlul ne aparţine