Incendiu de proporţii la Brezoi

0
79

Incendiu de proporţii la Brezoi

La sfârşitul săptămânii trecute, la Brezoi a izbucnit un incendiu de proporţii care a cuprins magaziile şi garajele aflate în spatele pieţei din unul dintre cele mai sărace oraşe din judeţ. Pompierii nu au stabilit până în prezent care a fost cauza izbucnirii incendiului. Au ars nu mai puţin de şapte garaje şi magazii ale localnicilor, aflate la parterul blocurilor din zonă, în care oamenii îşi ţineau de la îmbrăcăminte până la butoaie cu zarzavat, calorifere sau lemne de foc. De asemenea, au fost degradate sau arse în totalitate două autoturisme Dacia şi un Ford.

Pompierii au intervenit cu greutate, dar au reuşit să salveze alte 21 de anexe aflate în prelungirea celor la care s-a produs incendiul. De asemenea a fost salvat sediul unei societăţi comerciale aflat în imediata apropiere, în care era amenajat un magazin alimentar. „Pentru stingerea incendiului au intervenit 4 autospeciale de stingere, iar cauza şi valoarea pagubelor materiale sunt în curs de stabilire.” – a precizat căpitanul Cătălin Popescu, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.