Bani pentru Secţia ORL a Spitalului Judeţean Vâlcea
Consilierii judeţeni au votat săptămâna trecută, în cadrul şedintei CJ care a avut loc la CET ,ca suma de 100 mii lei prevăzută pentru achiziţionarea unui autoturism de teren de către Serviciul Public Judeţean Salvamont să fie acordată secţiei ORL a Spitalului Judeţean Vâlcea. Secţia ORL funcţionează în incinta spitalului nr. 2, izolată de secţiile complementare ATI, UPU Neurologie, Neurochirurgie, Chirurgie etc., ceea ce a dus în ultima perioadă la numeroase disfuncţionalităţi şi situaţii limită.
„Un exemplu elocvent este decesul unui pacient în stare critică, transportat cu salvarea între cele două spitale, în primele zile ale anului. Noi, la CJ am primit o adresă din partea şefului secţiei ORL în care ni cer, la recomandarea şi a Ministerului Sănătăţii Publice, luarea de măsuri pentru mutarea secţiei ORL la parterul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, în locul Autorităţii de Sănătate Publică, mutată în sediu nou. Această măsură ar duce la dispariţia plimbării bolnavilor între cele două spitale şi la câştigarea unui timp util pentru pacient”, a afirmat Ion Câlea, preşedintele CJ Vâlcea.
După calculele specialiştilor, valoarea lucrărilor se ridică la peste 166,10 mii lei. Pentru că cei 100 de mii lei destinaţi Salvamontului pentru achiziţionarea unui autoturism, în urma votului consilierilor se vor duce la secţia ORL, nu acoperă cheltuielile, diferenţa până la suma necesară va fii alocată în funcţie de încasările suplimentare ce se vor realiza în perioada următoare la bugetul propriu al judeţului.
(L.L.)