Portret de tânăr politician
Victor Popescu este cel mai tânăr consilier judeţean
Traian Guminski
Aşa cum am promis în ediţia trecută începem să prezentăm azi noi consilieri judeţeni şi locali, cu predilecţie pe cei tineri şi foarte tineri. Printre ei nu se vor afla consilieri PSD deoarece aceştia nu au avut poziţii eligibile. Promovarea tineretului poate scoate, însă, la iveală şi indivizi oportunişti şi fără valoare. De ei ne vom ocupa separat în ediţiile viitoare.
Un traseu de invidiat
Victor Popescu s-a născut în 22 aprilie 1983 în Piteşti. A urmat cursurile şcolii primare în comuna Boişoara, comună în care familia sa locuieşte de mulţi ani şi al cărei primar, de trei mandate, este tatăl său Petre (Tică) Popescu. Victor a fost un elev de excepţie al Liceului Pedagogic din Râmnicu Vâlcea unde a absolvit printre primii, în 2001, urmând profil matematică-informatică. A dat examen de admitere la Universitatea de Stat din Piteşti şi a intrat primul, cu media 9,81, la secţia Inginerie Fizică.
A absolvit facultatea în 2006 fără nici un fel de probleme. În toată această perioadă a fost poate cel mai „bursat ” student. An de an a obţinut burse de studiu în străinătate finanţate de Uniunea Europeană pe diferite programe sau de instituţii importante cum este Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA). A Avut o bursă de 3 luni în Anglia, în 2003, una de 6 luni în Danemarca în 2004, apoi o bursă de studiu strict în specializarea „Fizică nucleară” în patru capitale Europene: Bratislava, Budapăesta, Praga şi Viena. Victor a urmat între 2006-2008 un Masterat în „Materiale şi Tehnologii Nucleare” tot în Piteşti obţinând o nopuă bursă la Genova unde a făcut practica exact în uzina care a construit Reactorul 2 de la Cernavodă.
În PUR din inerţie
În anul 2003 Victor Popescu s-a înscris împreună cu toţi colegii săi din grupă în Partidul Umanist Român. Studenţii erau atraşi atunci de propunerile PUR de a promova pe locuri eligibile cât mai mulţi tineri şi de a sprijini învăţământul universitar. Pe filiera PUR a ajuns tânărul din Boişoara, în 2005 pe când era student în anul IV, consilier al deputatului Dumitru Becşenescu. De aici, în 2006 este luat de Dumitru Buşe, consilier al preşedintelui Consiliului Judeţean. „Am învăţat foarte multe de la domnul Buşe. A avut încredere în mine şi a petrecut mult timp învăţându-mă să abordez discuţii cu oameni din mediul rural. Eu oricum aveam calmul acela din zona de nord a Vâlcii unde educaţia cuprinde multe elemente din Ardeal. Domnul Buşe le-a accentuat.
De fapt doar pentru domnia sa am rămas în PC. Până la începutul anului 2008 când m-am înscris în PNL. Îl cunoşteam bine pe Cristi Buican, am fost atras de genul lui de a face politică şi am simţit că pot ajuta PNL să se dezvolte. Ulterior l-am convins şi pe tata să treacă la PNL”.
Ascensiunea liberală
În luna martie deputatul Emilian Frâncu l-a angajat pe Victor pe postul de şef al Biroului Parlamentar. Victor s-a înscris în competiţia internă a PNL pentru a ocupa un loc pe lista de candidaţi ai PNL la Consiliul Judeţean. „Mi-au fost atribuite mai multe organizaţii locale de care să răspund şi pe care să le dezvolt. Pentru că venisem de puţin timp în PNL nu am avut încotro şi a trbuit să mă înham la lucru primind în subordine organizaţii mediocre, şi ca număr de membri, dar şi ca rezultate la alegerile de până acum. Am muncit în echipă. Aşa făcusem în toţi anii de studiu şi în toate practicile prin ţări străine. Am ajutat mereu colegii de partid. Tineretul m-a sprijinit. La votul intern am obţinut o poziţie eligibilă pentru Consiliul Judeţean.
Acest lucru m-a determinat să muncesc enorm în camapnie. Aici vârsta mi-a fost de real sprijin pentru că probabil un om de peste 60 de ani nu poate lucra 16 ore pe zi timp de două luni. Eu am făcut-o. Am parcurs mii de kilometri prin judeţ. Am făcut ce am învăţat de la Buican şi de la Frâncu. Am vorbit cu oamenii, nu am minţit, mi-am respectat promisiunile, am fost punctual, deschis, politicos. După cele două tururi de scrutin în sectorul meu am obţinut 6 primari şi şase viceprimari (N.R. – Victor Popescu răspunde de organizaţiile PNL din Valea Mare, Măciuca, Stăneşti, Pietrari, Păuşeşti Otăsău, Sălătrucel şi Berislăveşti) precum şi un număr mare de consilieri locali.
Am obţinut o medie de 43 la sută pentru preşedinţia Consiliului Judeţean şi 53% pentru votul la primari.” Acum Victor Popescu se pregăteşte de alegerile parlamentare unde va sprijini echipele care vor lucra alături de Cristi Buican şi de Emilian Frâncu. „Sunt sigur că toţi colegii se vor implica în aceste campanii electorale şi că vor obţine rezultate bune în toate colegiile. Eu sunt decis să nu candidez niciodată pentru un post de parlamentar decât în colegiul din Nord.
Iubesc foarte mult zona din Boişoara şi sunt fericit când mă reîntâlnesc cu vechii colegi de şcoală, cu prietenii din copilărie. Din păcate acest lucru nu se întâmplă decât cu ocazia celor două mari sărbători religioase din an, Paştele şi Crăciunul. Am o soră mai mare profesoară de engleză-română. Ambii ne simţim foarte bine în casa părinţilor noştri când revenim. Nu mi-am schimbat domiciliul niciodată în acte aşa că vine în Boişoara cu ocazia fiecărei votări”.
Exclus de mârlani
Ajuns în Consiliul Judeţean tânărul liberal ar fi vrut să activeze în Comisia de Relaţii Externe. „ Sunt pregătit pentru această comisie şi este dreptul meu să optez. Colegii de partid au fost de acord să fiu în această comisie pentru că am lucrat la foarte multe proiecte cufinanţare externă, am umblat în Europa, am foşti colegii care lucreză în marile capitale, cunosc foarte bine engleza şi italiana şi mă descurc în limba franceză. Doar că PSD, adică tovarăşul Persu, a exclus ilegal toţi consilierii PNL din două comisii.
Probabil doamna Carmen Alexandrescu a răsuflat, deocamdată uşurată. Nu vrea oameni pregătiţi în această comisie. Vrea doar consilieri care să se bucure că pot face turism pe bani publici. Nu o să accept acest lucru şi probabil că voi da în judecată executivul Consiliului Judeţean în perioada următorae. Nu pot fi de acord cu politica dusă de gerontocraţia din PSD Vâlcea şi este normal să fie aşa!”.
Tânărul consilier liberal este decis să aloce mai mult timp carierei profesionale după alegerile parlamentare, dar şi familiei „Părinţii mă întreabă mereu când am de gând să îmi fructific profesional studiile. Intenţionez să am 2- 3 copii, pentru asta va trebui întâi să mă căsătoresc. Probabil în următorii doi ani o voi face. Simt că pot să mă ocup de familie, carieră şi politică concomitent. În PNL am găsit destui oameni care reuşesc să o facă deci voi putea şi eu.“