Căldura afectează şi poliţiştii!
Mult zgomot pentru nimic într-o discotecă din Dăeşti
Se pare că temperaturile ridicate din ultimele zile au afectat şi activitatea poliţiei. Altfel nu ne putem explica cum de au fost angrenaţi atâţia salariaţi ai statului într-o operaţiune al cărui scop pare a fi numai închiderea unei discoteci spre bucuria primarului care nu îl înghite pe patron, a unui pseudoziarist care are afaceri imobiliare în comună şi a unui şef de post care vrea să poată dormi în nopţile din weekend în loc să patruleze. Redăm în continuare un comunicat al Poliţiei Vâlcea aşa cum l-am primit în cursul zile de duminică:
„ AMPLă AC├×IUNE A POLI├×IŞTILOR, ÎN COLABORARE CU GARDA FINANCIARă ŞI INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCă, LA DISCOTECA DIN DăEŞTI
În noaptea de 5/6 iulie a.c., între orele 22.30-02.00, poliţiştii din cadrul Serviciului Poliţiei de Ordine Publică, împreună cu efective ale Detaşamentului Poliţiei de Intervenţie Rapidă, Serviciului de Investigare a Fraudelor, Serviciului Criminalistic, Serviciului Poliţiei Rutiere, în colaborare cu Garda Financiară şi reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Vâlcea, au desfăşurat o acţiune la discoteca din comuna Dăeşti, în timpul căreia au fost legitimate 42 persoane, s-au amprentat şi fotografiat 8 persoane pentru a fi introduse în bazele de date, a fost aplicată o sancţiune contravenţională de 100 lei în baza OUG 195/2002 lui IULIAN B., din comuna Dăeşti, care a condus pe drumul public un moped, neînregistrat, fără documente asupra sa, fără cască şi, fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat o concentraţie de 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Reprezentanţii ITM care au participat la acţiune vor clarifica situaţia privind personalul care lucra fără forme legale marţi, pe data de 8 iulie a.c.
S-a constatat existenţa licenţei pentru difuzarea de muzică în scop ambiental, urmând ca administratorul societăţii să prezinte Serviciului de Investigare a Fraudelor, licenţa pentru programul de calculator.“
Nu înţelegem de ce nu aţi chemat şi un detaşament Interpol, un comando vamal, unul naval şi un pluton din trupele antiaeriene. Chiar nimeni nu realizează caraghioslâcul acestei acţiuni? În primul rând discoteca respectivă este una în care s-a investit foarte mult. Am văzut-o în timpul recentei campanii electorale.
Nu negăm că firma care o administrerază ar putea avea probleme contabile, dar suntem convinşi că, cel puţin Garda Financiară putea face un control în cursul zilei. Când la fel de lesne putea solicita actele societăţii. Inspectorii ITM caută noaptea salariaţi fără carte de muncă? Într-o discotecă care funcţionează în weekend şi mai mult în timpul verii? Foarte frumos! Iar Servicul de Investigare a Fraudelor căuta să dea o amendă pentru inexistenţa licenţei penru difuzarea muzicii!
A constatat că aceasta există şi acum urmează verificarea calculatorului discotecii. Doamne, te bufneşte râsul! Păi domnilor poliţişti în Râmnic sunt sute de firme, unele cu activităţi mult mai mari, care nu au licenţe pentru programele de calculator folosite. Nu ne-ar mira să fie şi instituţii ale statului sau chiar posturi de poliţie care să nu aibă astfel de licenţe. Şi dumneavoastră căutaţi nod în papură unei firme dintr-o comună care dă discotecă. Putem presupune cu uşurinţă cât de şcocaţi au fost tinerii adolescenţi care se aflau sâmbătă noapea în localul cu pricina când au văzut toată această desfăşurare de forţe dând năvală în căutarea nu ştiu căror infractori sau infracţiuni!
Sperăm ca asemenea descinderi de anvergură să aibă loc acolo unde ar avea ce găsi. De exemplu într-un loc rău famat de pe Valea Oltului, în apropierea intersecţiei drumului european care duce la Brezoi. Acolo există o bombă unde se serveşte mâncare şi băutură în condiţii improprii, unde se practică prostituţia, unde pe pereţi este arborat drapelul turcesc şi unde dacă eşti român nu ai acces! Punem pariu că nu există nici licenţe, nici taxe pentru muzică, nici avize sanitare şi nici cărţi de muncă! Ce ziceţi domnilor vă plimbaţi puţin pe Valea Oltului să vă certaţi cu patronii turci şi cu camionagii?!