Fabrica „Conservil”, mai ieftină cu 4 milioane lei faţă de acum o lună

0
81

• OLTCHIM organizează o nouă licitaţie

Fabrica „Conservil”, mai ieftină cu 4 milioane lei faţă de acum o lună

După nici o lună de la eşecul „privatizării” Fabricii de Conserve Râureni, conducerea întreprinderii OLTCHIM Râmnicu Vâlcea a anunţat public organizarea unei noi licitaţii la sfârşitul acestei luni pentru vinderea acestui activ. Numai că acum, pretenţiile OLTCHIM s-au redus şi nu mai cere investitorului să cumpere 25% din stocurile de produse finite, ci numai 12,5%, ceea ce înseamnă deja o reducere de circa 4 milioane lei. Preţul de pornire al licitaţiei este de 20,52 milioane lei, compus din preţul de pornire al activului (16,5 milioane lei) şi 12,5 % din valoarea stocurilor de produse finite (4 milioane lei).

În cadrul licitatiei pasul de 5% se va aplica asupra valorii preţului de pornire al activului şi al valorii stocurilor de produse finite. Adăugarea pasului licitaţiei asupra valorii minime a stocurilor nu determină creşterea preţului de vânzare a acestora şi un volum corespunzător mai mare din aceste stocuri de produse finite. Ofertanţii se obligă ca, în situaţia în care vor câştiga licitaţia să cumpere şi să plătească, suplimentar faţă de preţul activelor şi stocurile de produse finite, şi întreaga valoare a stocurilor de materii prime, materiale, obiecte de inventar (în folosinţă şi în depozit), semifabricate, produse reziduale, ambalaje şi mărfuri diverse.

Licitaţia va avea loc la data de 29 iulie 2008, la sediul OLTCHIM SA, după regula licitaţiei cu strigare competitive, vânzarea urmând a fi realizată către ofertantul care a oferit preţul cel mai mare. Preţul va fi plătit integral în termen de cinci zile lucrătoare de la data semnării contractului de vânzare-cumpărare asupra activului. În urmă cu o lună, la precedenta licitaţie, preţul de pornire al licitaţiei era de 24,67 milioane lei, compus din preţul de pornire al activului (16,5 milioane lei), plus 25% din valoarea stocurilor de produse finite (8,17 milioane lei).

Pentru evitarea oricărui dubiu, potenţialilor ofertanţi li s-a pus în vedere că preţul minim pentru transferul de proprietate asupra activului şi stocurilor este de 31,7 milioane lei (8,8 milioane euro). Acest activ cu profil agro-alimentar nu constituie obiectul principal de activitate al SC Oltchim SA şi a înregistrat pierderi, care la nivelul anului 2007 au fost de 9 milioane lei. În perioada 2004 – 2008 au fost adoptate mai multe hotărâri ale adunărilor generale pentru vânzarea activului Fabrica de Conserve Râureni – Conservil, însă, deşi au fost organizate numeroase licitaţii, nu s-a reuşit vânzarea acestui activ.

Ultima hotărâre adoptată în acest sens a fost Hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor nr. 19 din 16 noiembrie 2007, prin care s-a aprobat vânzarea activului la preţul de pornire de 16,4 milioane lei. În temeiul acestei hotărâri, a avut loc o licitaţie în data de 12 februarie 2008, însă, deşi au fost mai multi potenţiali ofertanţi care au cumpărat dosarul de prezentare, la licitaţie nu s-a prezentat nici un ofertant. Trebuie să mai spunem că sumele obţinute prin vânzarea activelor vor fi utilizate pentru stingerea debitelor societăţii faţă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

Toate subunităţile OLTCHIM au realizat pierderi în primele trei luni din 2007 şi în consecinţă, conducerea societăţii a oprit activitatea fermelor de porci şi a Fabricii de Conserve Râureni, pe parcursul primului trimestru. Decizia de oprire a activităţii acestora a venit ca urmare a stocurilor ridicate de conserve şi a scăderii preţului la carnea de porc, însă impactul asupra rezultatelor financiare ale SC Oltchim SA a fost unul minor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.