Familie decimată într-un accident

0
80

Familie decimată într-un accident

O întreagă familie din Mateeşti – Vâlcea a fost destrămată în urma unui accident tragic, produs în satul Negruleşti, pe DN 67. Un bărbat de 37 de ani, Gheorghe Coconu şi-a pierdut viaţa în urma accidentului, iar soţia şi fiica sa, în vârstă de cinci ani sunt grav rănite. Bărbatul conducea o Dacia Logan spre Târgu Jiu când, într-o curbă, a ajuns pe contrasens din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum şi s-a lovit frontal de o autoutilitară şi apoi de o altă Dacie.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Vâlcea, şoferul autoturismului a decedat pe loc, iar soţia şi fiica acestuia au fost transportate în stare foarte gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea. Medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor lor de supravieţuire. Soţia şoferului, Ancuţa (32 de ani) s-a ales cu multiple traumatisme şi cu trei coaste rupte, iar fetiţa lor, Gabriela-Georgiana a fost diagnosticată, în primă fază, cu traumatism cranio-cerebral, fractură parietală şi fractură de col femural, fiind transportată la Bucureşti.

Fetiţa a murit ulterior la spital. Tatăl său, Gheorghe Coconu, din Mateeşti – Vâlcea şi-a pierdut viaţa în urma accidentului, soţia acestuia, Ancuţa (32 ani), care este mama fetiţei decedate fiind la ora aceasta singura supravieţuitoare a accidentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.