Familia Tudor nu a susţinut financiar PNL Vâlcea
Declaraţia aparţine deputatului liberal Emilian Frâncu şi a fost făcută în conferinţa de presă de joi. Liderul PNL Vâlcea s-a arătat foarte supărat de atacurile „ murdare din unele gazete de perete” şi a nominalizat publicaţia „Vocea Vâlcii” ca făcând parte din această categorie. „ Consider această publicaţie o simplă gazetă de perete pentru că un ziar serios mi-ar fi publicat dreptul la replică pe care l-am trimis personal de două ori.”. Deputatul Frâncu a suţinut că nu va mai tolera astfel de atacuri şi că va acţiona în instanţă pe pe cale civilă solicitând daune. „ Pot să o fac şi la doi ani după ce a apărut articolul denigrator.
Cei care m-au atacat nefondat au afirmat de mai multe ori că postul de Televiziune „ Vâlcea 1” îmi aparţine şi că m-am folosit de acets lucru în campania electorală. Este neadevărat, nu mai sunt demult proprietarul acestui post deşi sunt foarte mândru că l-am creat. Dealtfel apar mai des pe alte televiziuni iar în campania electorală adversarii mei politici au avut mai multe apariţii la Vâlcea 1 decât mine.
Eu trec cel mult o dată la şase luni pe la post să văd ce mai fac foştii mei colaboratori. Cel mai tare m-au deranjat însă afirmaţiile repetate că am fost eu şi PNL sponsorizaţi în campania electorală de cunoscuta familie Tudor. Nu mă deranjează apropierea în presă a numelui meu de numele lor pentru că după câte ştiu nimeni din familia Tudor nu e criminal, nu este infractor. Nu ar fi fost nimic ilegal ca familia Tudor să doneze o sumă pentru PNL în campania electorală.
PNL are nevoie de cât mai mulţi oameni care să suţină financiar acţiuni de promovare.Dar nu este nimic adevărat. Nu am primit bani şi nici partidul de la aceşti oameni. Probabil adversarii lor politici sau colegi din PSD comandă aceste atacuri şi doresc într-un fel să mă pună şi pe mine într-o lumină proastă. O să le ofer ocazia ziariştilor care m-au calomniat, m-auu insultat şi care au minţit cu rea intenţie să răspundă în faţa instanţelor. Îmi voi face timp şi pentru procese pentru că nu mai admit ca de munca mea să-şi bată joc nimeni:” a declarat deputatul liberal.
(T.G.)