Raportul primarului oraşului Horezu, Gheorghe Niţă
Dragi horezeni,
Daţi-mi voie ca încă o dată să vă mulţumesc pentru şansa pe care mi-aţi acordat-o, aceea de a fi primarul oraşului Horezu. Horezu este un oraş frumos, pe care, dacă împreună îl vom administra bine, tot împreună vom trăi mai bine. Au trecut 4 ani de când aţi decis să fiu primar al oraşului Horezu şi mă prezint în faţa dumneavoastră cu raportul instituţiei pe care o conduc.
În anii care au trecut, s-a muncit bine la toate nivelurile administraţiei: consiliu local, primărie, aparatul de specialitate, serviciile publice din subordine, iar acest lucru nu a făcut decât să ne demonstreze că, împreună cu horezenii, suntem o echipă şi o comunitate unită, capabilă să se integreze în marea familie europeană.
Au fost destule obstacole de depăşit şi multe mentalităţi de schimbat. Vă mulţumesc dumneavoastră, locuitorilor oraşului Horezu, Consiliului Local, salariaţilor din cadrul primăriei, tuturor celor care aţi contribuit în aceşti 4 ani la dinamizarea vieţii localităţii în care trăim.
Nu a fost uşor şi nu va fi uşor. Investiţiile presupun pregătire, timp, viziune şi bani, iar noi am reuşit să ne gospodărim şi să ne adaptăm din mers tuturor provocărilor şi schimbărilor care au apărut pe parcursul derulării lor.
Am încercat în cei 4 ani de mandat să demonstrez că sunt un om al faptelor, deschis, oricând dispus la dialog şi consultări şi sper că am reuşit. Vă asigur că voi ţine cont întotdeauna de părerile dumneavoastră, pentru că numai împreună putem demara, susţine şi finaliza proiecte importante de dezvoltare a oraşului nostru.
PROGRAMUL PREZENTAT LA ALEGERILE LOCALE DIN 2004
Înainte de a fi ales primar al oraşului Horezu, am prezentat horezenilor un program structurat pe 6 capitole şi anume:
Locurile de muncă
• Valorificarea resurselor locale
• Atragerea de fonduri externe
• Atragerea de investitori
Reabilitarea drumurilor. Reabilitarea alimentării cu apă şi extinderea canalizării
Un oraş frumos, curat, liniştit şi sigur
Mereu alături de tine ! Pentru rezolvarea problemelor tale
Copiii noştri – averea noastră
Asistenţa sanitară şi sistemul de protecţie socială
În continuare, vă voi prezenta realizările obţinute în perioada iulie 2004 – mai 2008 de instituţia pe care o conduc, realizări pe care am considerat să le prezint într-o nouă capitolizare, fără să mă abat de la Programul prezentat la alegerile locale din 2004.
Investiţii cu finanţare din fonduri externe
În perioada iulie 2004 – decembrie 2005 a fost construit, implementat cu forţe proprii şi finalizat proiectul „Reabilitarea drumului de acces Săliştea – Romanii de Sus – Romanii de Jos, pas spre integrarea europeană prin aducerea infrastructurilor locale la un nivel decent”. Proiectul a fost înscris în Programul Phare RO 2002/000 – 586.01.02 Sprijin pentru strategia naţională de îmbunătăţire a situaţiei romilor. Proiectul a avut o valoare totală de 198.973 euro, din care 10.394 euro cofinanţare din bugetul local.
S-au executat lucrări de reabilitare a drumului Romanii de Jos – Săliştea pe o distanţă de 4,2 km, în valoare de 164.200 euro, acestea constând în construcţii de podeţe, şanţuri, consolidări, compactări şi asfaltări ale părţii carosabile etc. În cadrul proiectului, în parteneriat cu Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Vâlcea, au fost calificaţi 12 cetăţeni de etnie romă (rudari) în meseria de zidar-pietrar-tencuitor. Tot în cadrul proiectului a fost constituită Asociaţia „Văleanu” a comunităţii de romi Săliştea.
Asociaţia intercomunitară „Depresiunea Horezu”, al cărei preşedinte sunt, a dezvoltat şi implementat proiectul „Oltenia de sub munte, viitoare destinaţie eco-turistică”. Proiectul, cu o valoare de 39.050 lei, a fost finanţat de Fundaţia pentru parteneriat Miercurea Ciuc şi a inclus printre activităţile sale organizarea unor cursuri pentru ghizi turistici montani, promovarea obiectivelor turistice din zona Depresiunii Horezu, marcarea unor obiective şi trasee turistice etc.
Cele două vizite ale primului-ministru Călin Popescu-Tăriceanu, din noiembrie 2006 şi noiembrie 2007, efectuate la invitaţia noastră, sprijinită de oficialităţile judeţene, au deblocat stagnarea de peste 15 ani a construcţiei noului spital şi a clădirii liceului.
Grija permanentă pentru elevi
Iată şi principalele lucrări executate în şcoli şi grădiniţe în perioada mandatului meu:
– executarea de lucrări de reparaţii la Grădiniţa Romanii de Jos, în valoare de 100.000 lei;
– achiziţionarea şi instalarea unui sistem de panouri solare pentru pregătirea apei calde la Grădiniţa Horezu;
– reabilitarea clădirii Şcolii Urşani şi a grupului social în valoare de 56.000 lei;
– Clubul copiilor a fost dotat cu o staţie de amplificare nouă pentru prezentarea spectacolelor proprii;
– pentru protecţia elevilor, dar şi a cetăţenilor, în zona străzii T. Vladimirescu, între staţia PECO şi Autogara Normandia, de la an la an sumele alocate învăţământului din bugetul local au crescut. Ca o comparaţie, în anul bugetar 2007, învăţământului i-a fost alocată suma de 5.474.000 lei, din care: 4.284.000 lei pentru cheltuieli de personal, 375.000 lei pentru bunuri şi servicii, 15.000 lei alte cheltuieli (burse) şi 800.000 lei pentru investiţii. Se observă o creştere substanţială a sumelor alocate pentru investiţii, de la 228.741 lei în 2006, la 800.000 lei în 2007.
Dezvoltarea turistică
Urmare atestării localităţii Horezu ca staţiune turistică, atestare obţinută prin HGR nr.936 din 18 august 2005, s-a impus necesitatea înfiinţării postului de consilier pe probleme de turism. Stabilirea unor atribuţiuni clare în domeniul dezvoltării turismului a condus la obţinerea unor rezultate bune, atât prin creşterea numărului de turişti în zonă, cât şi în ceea ce priveşte promovarea localităţii şi a potenţialului său turistic în mediile de specialitate, prin numeroase apariţii în presă, editarea unor materiale de prezentare, participarea la târgurile de turism etc.
În conformitate cu noile condiţii de atestare şi reatestare a localităţilor staţiuni turistice prevăzute de HGR nr.867/2006, prin colaborarea cu Institutul Naţional de Cercetare, Dezvoltare în Turism Bucureşti, am realizat Studiul de fundamentare privind reatestarea oraşului Horezu ca staţiune turistică de interes local. Menţinerea statutului de staţiune turistică ne dă garanţia că principalul obiectiv înscris în Strategia de dezvoltare este realizabil, iar localitatea va beneficia atât din punct de vedere al veniturilor financiare, cât şi în ceea ce priveşte protecţia mediului.
Începând din anul 2006, pentru prima dată, în parteneriat cu Asociaţia “Depresiunea Horezu”, am participat la aproape toate târgurile de turism organizate în ţară, unde au fost împărţite mii de pliante către vizitatori şi au fost realizate contacte cu operatorii din turism pentru a deschide noi programe şi trasee în regiune. Dintre acestea amintesc:
– Târgul de Turism “Rustica” România, 28 sept.-01 oct. 2006;
– Târgul Internaţional de Turism, octombrie 2006;
– Târgul de Eco-Turism Sibiu, 1-2 decembrie 2006;
– Târgul de Turism de la Brezoi, luna mai 2007;
– Apariţia la TURGoteborg a materialelor turistice despre Oltenia de Sub Munte – 2007;
– Târgul Naţional de Turism al României, martie – aprilie 2007;
– Târgul Internaţional de Turism, octombrie 2007;
– Târgul Naţional de Turism al României, martie 2008.
În vederea diversificării ofertei turistice, a fost reactivat un vechi târg de Izvorul Tămăduirii, fiind inclus în calendarul evenimentelor de interes micro-regional, a fost iniţiat Festivalul de tradiţii ”Colindul Sfânt şi Bun”. Festivalul ceramicii populare româneşti “Cocoşul de Hurez” a devenit o manifestare internaţională, cele două ediţii din anii 2006 şi 2007 bucurându-se de prezenţa unor oaspeţi de seamă din Franţa, Belgia şi Germania. Ca urmare a succesului acestei manifestări, a fost iniţiată şi ediţia de toamnă sub forma unui târg al meşteşugarilor, în aceeaşi perioadă cu sărbătorirea Zilelor oraşului. De asemenea, s-au făcut primii paşi pentru ameliorarea calităţii spaţiului public din centrul oraşului şi îmbunătăţirea imaginii urbane.
Aşa cum mă angajam cu 4 ani în urmă, tot timpul am căutat şi voi căuta să fiu un primar egal pentru toţi locuitorii oraşului, pentru că doresc să păstrez respectul dumneavoastră şi dincolo de acest mandat.