Olăneştiul ştie să voteze
Ioan Filip va fi un primar european!
Candidatul PDL pentru primăria Olăneşti, Ioan Filip, este cotat din ce în ce mai bine în sondajele de opinie. Duminică populaţia din Olăneşti va alege, după mulţi ani, un primar adevărat. Un primar care va duce staţiunea vâlceană în Europa şi care va aduce europeni în staţiune. Ioan Filip are un extraordinar program de revitalizare a micului oraş şi se bucură de sprijinul primarului Mircia Gutău, primarul care a schimbat faţa Râmnicului în ultimii patru ani.
Populaţia din Cheia, din Olăneşti Sat, din Olăneşti Centru, din Iepureşti, din Mosoroasa s-a decis să îl aleagă pe Ioan Filip. Este simpatizat de elevi, de adolescenţi, de tineri, şi de bătrâni. Este serios, capabil, meticulos. Este un om de cuvânt pe care „ Ziarul de Vâlcea” l-a promovat în ultimele luni pentru că suntem extrem de exigenţi atunci când recomandăm electoratului încrederea într-un candidat şi în proiectele sale.
Le cunoaştem, le ştim sursele de finanţare, ştim că acest om poate să facă ce a promis şi că îşi va ţine cuvântul. Duminică, 1 iunie, populaţia din Olăneşti îl va trimite acasă pe primarul actual Viorel Cioteanu, cel care a minţit şi dezamăgit populaţia din Olăneşti. Duminică Olăneştiul se îmbracă portocaliu. Pentru că aşa trebuie, pentru că aşa vrea, pentru că aşa merită. Olăneştiul alege un primar EUROPEAN! Votează Ioan Filip!