Proiectul „Biroul de Consultanţă Energetică”

0
87

Proiectul „Biroul de Consultanţă Energetică”

In cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie Vâlcea a avut loc miercuri, 16 aprilie 2008, ora 09.00 inaugurarea Biroului de Consultanţă Energetică .
In urma bunelor rezultatelor obţinute după implementarea proiectului Phare 2004/016-772.04.02 “Biroul de Consultanţă Energetică Online”, proiect al cărui obiectiv a fost dezvoltarea serviciilor de consultanţã şi asistenţă pentru companiile industriale, furnizoare şi consumatoare de energie electrică cât şi pentru personalul operativ din domeniu, s-a hotãrât continuarea programului de acordare de consultanţă în domeniul eficienţei energetice.

Firmele implicate în proiect (Electra Total Consulting SA Bucuresti si Total Electric Oltenia SA Rm. Valcea), au decis sã continue susþinerea acestei acþiuni, cu fonduri proprii, prin înfiinţarea Biroului de Consultanţă Energetică, unde se va oferi consultanţă de specialitate managerilor din cadrul companiilor industriale, furnizoare şi consumatoare de energie electrică, personalului subordonat managerilor cât şi consumatorilor casnici de energie electrică, ca acţiune în premieră.

Consultanţa în domeniul energetic este asigurată de catre o echipă de specialişti cu experienţã şi atestaţi de organismele specializate ale statului. Cu ajutorul acestora, beneficiarii vor putea identifica problemele legate de utilizarea ineficientă a energiei electrice, pierderile de energie, tehnologiile învechite şi energofage din propriile companii, care se vor materializa într-un program coerent, dinamic şi unitar de reducere a consumului de energie în propria companie, reducerea facturii energetice cât şi a depistãrii a unor surse de finanţare avantajoase
La conferinţa de presă a fost prezentatã modalitatea de acordare a serviciilor de asistenţă şi consultanţă în vederea utilizării eficiente a energiei electrice .

În cadrul Biroului de Consultanţă Energetică vor fi furnizate o serie de informaţii necesare tuturor firmelor, începând cu marii consumatori de energie electrică pânã la consumatorii casnici, tuturor celor care sunt interesaþi de creşterea eficienţei energetice. De aceea consumatorii trebuie să fie iniţiaţi în acest domeniu, să perceapã noþiunea de “Eficienţa Energetică”, legislaţia aplicabilă, obligaţiile lor în acest demers, ce este si ce FACE un “Manager Energetic” şi care sunt avantajele colaborării agenţilor economici cu un astfel de specialist.

În aceeasi masură să fie consiliaţi cu privire la cea mai bună soluţie pentru reducerea costurilor cu energia electrică prin alegerea furnizorului, realizarea managementului energetic si a colaborarii cu un expert în domeniu, investirii în modernizarea echipamentelor, accesarea fondurilor europene etc. Se vor asigura, de asemenea, informaţii privind piaţa concurenþialã de energie electrică din România, care a fost creatã cu scopul reducerii costurilor energetice cât si legislaþia primarã şi secundarã emisã de guvern si de Autoritatea de reglementare, cu incidenþe în eficientizarea consumului de energie electricã.

Prin această acţiune, se doreşte o îmbunătăţire a capacităţii manageriale şi a instrumentelor specifice aplicabile în domeniul eficienţei energetice la nivel naţional. Scade astfel intensitatea energeticã iar activitatea industrialã şi casnicã devine mai prietenoasă pentru mediul înconjurător. Consumând energie mai puţinã şi la un preţ mai mic, acesta este secretul dezvoltării. Se ştie cã cea mai ieftinã energie este cea economisitã! Acest lucru se realizeazã cu mari eforturi şi BCE vine cu soluţii realizabile.

Biroul de Consultanţă Energetică pune de asemenea la dispoziţia consumatorilor, o serie de chestionare menite să identifice nivelul de cunoştinţe al acestora: chestionare de evaluare iniţială şi finală, chestionare de verificare a competenţelor personalului operativ din subordine.
Mai multe informaţii se pot accesa pe site-ul www.consultantaenergetica.ro

Alte titluri din editia curenta:

(Politica)Demisia lui Ion Cîlea
(Politica)PSD Valcea se distruge înainte de alegeri
(Fapt divers)Sase rãniti într-un accident pe Dealul Negru
(Editorial)Nişte nemernici
(Sparle si soparle)Sparle si Soparle
(Fapt divers)Înşelăciuni prin internet cu ceasuri Rolex
(Announcements)Întrebare pentru domnul Cîlea
(Politica)Cu gardă de corp la conferinţele PSD
(Politica)Silviu Popescu şi-a lansat candidatura pentru R…
(Administratie)Primarii din judeţul Vâlcea întârzie să îşi dec…
(Actualitate)Proiectul „Biroul de Consultanţă Energeti…
(Administratie)Primarul din Fîrtăţeşti a fost atacat de mercen…
(Announcements)Secretar de stat la plantare voluntară de brazi…
(Administratie)Veşti bune din Prundeni
(Administratie)Piscina din Roesti va fi inauguratã în zi …

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.