Primarul Mircia Gutău: Un consiliu majoritar PDL nu mă va transforma în dictator

0
85

Primarul Mircia Gutău:

„ Un consiliu majoritar PDL nu mă va transforma în dictator”

Traian Guminski

 Marţi se spune că sunt trei ceasuri rele. Pentru primarul Mircia Gutău ceasurile rele nu au însemnat toată viaţa decât provocări. Afară plouă torenţial dar exact la ora stabilită pentru întâlnire primarul intră în birou. Avem la dispoziţie exact 16 minute pentru că apoi trebuie să fie prezent la o emisiune TV. Scriu repede iar edilul răspunde la fel.

• Dacă nu s-ar fi întâmplat acel incident cu arestarea dumneavoastră aţi mai fi fost atât de încrâncenat să candidaţi pentru un nou mandat?
– Nu mă consider deloc încrâncenat, ci doar îndreptăţit. Chiar şi adversarii mei recunosc: ce am făcut eu în Râmnic nu au făcut toţi ceilalţi primari la un loc. Aş fi candidat oricum. Simt că pot face şi mai mult bine oraşului şi locuitorilor din Râmnicu Vâlcea.

• Este mai bună lista de consilieri de anul acesta decât cea din mandatul trecut? Ce criterii aţi avut când aţi selecţionat candidaţii?
– Cred că lista noastră de acum este mai bună decât cea din mandatul trecut şi cu siguranţă are mai multe locuri eligibile. Vom obţine între 11 şi 13 consilieri locali. Am avut în vedere experienţa, credibilitatea în faţa electoratului, am încercat să fiu cât se poate de obiectiv. Este o listă, care poate fi considerată cea mai bună depusă vreodată de un partid pentru consiliul local al municipiului.

• Obţinerea unei majorităţi a consiliului local v-ar putea transforma într-un primar dictator? Este una dintre acuzaţiile celor care susţin că lista de consilieri a dumneavoastră nu trebuie votată?
– Am aflat că unii dintre candidaţii pe listele altor partide, la consiliu local, susţin acest lucru. Le spun oamenilor să mă voteze pe mine, dar să voteze listele lor pentru ca eu să nu pot fi dictator. Nu am fost şi nici nu voi fi decât un lider al unei echipe. Nu voi impune consilierilor să voteze ceva ilegal iar în PDL nu sunt oameni proşti. În nici un caz consilierii mei nu mă vor susţine în promovarea unor aberaţii. Cred că majoritatea din consiliu local a PDL îmi va permite, însă, să promovez mai uşor proiecte de hotărâri benefice Râmnicului şi nu voi fi nevoit să fac compromisuri politice pentru a obţine realizări administrative.

• Ce credeţi despre adversarii dumneavoastră direcţi? Pe care îl consideraţi mai bun?
– Mai bun decât mine pe nici unul (nr – primarul râde de glumă). Îi respect pe toţi la fel de mult. Sunt oameni care au făcut ceva în viaţa lor. Îl respect, chiar dacă mulţi nu cred, şi pe mai tânărul Bogdan Pistol. Cred că acest băiat a fost neîndreptăţit de PNL. Liberalii trebuiau să îl pună pe lista de consilieri, cap de listă, pentru a îl forma, pentru a prinde experienţă. Poate aşa ar fi avut şanse peste patru sau opt ani. La PSD au fost numai scandaluri iar ultimele dintre ele vor face ca rezultatele lor în municipiu să fie chiar mai slabe decât acum patru ani. Dezastruoase. Aşa se întâmplă când politicienii se luptă pentru putere de dragul puterii. Dacă eram şef de partid la PNL îl puneam obligat pe Pistol pe primul loc pe lista de candidaţi la consiliu.

• Care credeţi că este principala dumneavoastră realizare din acest mandat?
– Nu mă pot opri la una. Stadionul refăcut integral şi construit încă un stadion. Cele două subtraversări ale căii ferate. Parcarea din centrul Râmnicului, două pieţe agroalimentare realizate cap coadă, Casa Căsătoriilor, Căminul de Bătrâni, Teatrul Ariel, refacerea unor străzi, cluburile pentru pensionari.

• Vă reproşaţi că nu aţi făcut ceva, un anumit lucru, o construcţie, o acţiune?
– Aş fi vrut să reuşesc să fac în acest mandat şi un pasaj peste calea ferată, pe bulevardul Tudor Vladimirescu. Nu am promis acest lucru, dar aş fi vrut să îl fac. Cred că voi reuşi să îl definitivez în următorul mandat. De asemenea, cred că aş fi reuşit să fac şi mai multe lucruri bune dacă nu mi-ar fi fost răpite din viaţă şi din mandat patru luni în care am fost închis nevinovat.

• Aveţi o stare materială foarte bună, o situaţie care v-ar permite să faceţi bani mulţi şi fără a fi primar, poate chiar mai mulţi. Ce anume vă determină să doriţi acest post extrem de stresant de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea?
– Ambiţia domnule ziarist. Poate şi dumneavoastră aţi putea face bani mai mulţi lucrând în alt domeniu. Vedeţi sunt oameni care simt că pot face ceva, că pot obţine o recunoaştere a valorii profesionale din partea unei comunităţi. Eu sunt foarte ambiţios, vreau să termin bulevardul Dem Rădulescu, voi reda Râmnicului cinematograful Flacăra şi aici recunosc ajutorul dat de ziarul dumneavoastră, care mi-a atras atenţia acum doi ani asupra situaţiei şi care a pus presiune pe parlamentari pentru a sprijini municipalitatea în obţinerea cinematografului, care era o ruină, mai vreau să fac o grădiniţă, să intru cu lucrări edilitare în cartierele periferice. Vreau să dezvolt Râmnicul la maxim. Am această dorinţă!

• Există mai multe localităţi în care candidaţi ai PDL spun alegătorilor că se bizuie pe ajutorul dumneavoastră dacă vor fi aleşi primari. Aţi promis sprijin acestor oameni?

– Da . Le-am promis pentru că sunt prietenii mei, pentru că trec şi eu, dar şi mii de râmniceni prin Olăneşti, Călimăneşti, Ocnele Mari. Sunt oraşe apropiate de municipiu ca distanţă, dar rămase mult în urmă. Le-am promis sprijin şi mă voi ţine de cuvânt. În primul rând îi voi învăţa să spună mereu adevărul, să ţină cont de oameni, să stea printre oameni, să ţină uşa primăriei deschisă tuturor. Apoi îi voi ajuta cu proiecte, îi voi îndruma spre cei care ştiu să alcătuiască proiecte eligibile, îi voi susţine să acceseze fonduri pentru finanţarea unor lucrări edilitare.

• Credeţi că popularitatea dumneavoastră îl va ajuta şi pe senatorul Dorel Jurcan, candidatul PDL la preşedinţia Consiliului Judeţean?

– Sper că da. Îl cunosc bine pe Dorel Jurcan. Le-am vorbit deseori oamenilor despre faptul că aş fi ajutat ca primar dacă el ar fi preşedinte de Consiliu Judeţean şi cred că lista lui pentru consilieri este una foarte bună.

• Recent unul din contracandidaţii dumneavoastră ne spunea cu regret că sunteţi în situaţia în care puteţi pleca în concediu în plină campanie electorală, că nu aveţi nevoie de campanie. Vă simţiţi dinainte învingător?
– Sunt un om realist. Ştiu ce vor râmnicenii şi cunosc sondajele. Nu pot pleca în concediu acum pentru că am un program foarte încărcat. Dar să ştiţi că nu aloc timp foarte mult campaniei electorale. Eu sunt într-o continuă campanie din prima zi de când am fost ales. Faptele spun mai mult decât afişele, banerele, brichetele şi pixurile inscripţionate electoral. Pentru mine contează obţinerea victoriei din primul tur de scrutin deoarece ca primar ştiu bine că un al doilea tur de scrutin ar costa bugetul local câteva miliarde bune, peste 3 miliarde de lei. Bani cu care se pot face alte lucruri bune pentru oraş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.