Trafic de influenţă sau abuz în serviciu?
Dumitru Buşe distruge echilibrul din transporturile judeţene (I)
Traian Guminski
Întreg scandalul legat de licitaţia pentru acordarea traseelor de transport public de persoane în judeţul nostru are loc datorită intereselor preşedintelui Dumitru Buşe. Interese deloc legate de corectitudine, de soarta călătorilor, de dorinţa de a respecta legea. Nu e prima dată când caută portiţe prin lege, bariere pe care să le sară şi manevre pentru a-şi atinge scopul. Iar scopul său acum este de a servi interesele firmei de transport Antares Transport, firmă în care deputatul Dumitru Becşenescu, fostul său coleg de partid şi amic, deţine încă un număr însemnat de acţiuni. Probabil la uşa sau la buzunarul preşedintelui s-au lipit şi alţii din firma de transport care, favorizată ilegal de consilieri în urmă cu câţiva ani, riscă să lase bugetul mai sărac cu 2 milioane de euro.
Un traseu de două milioane de euro
Pe traseul Râmnicu Vâlcea- Drăgăşani circulă foarte multă lume. Microbuzele străbat localităţile Ioneşti, Orleşti, Băbeni, Prundeni. Pe timpuri nu existau decât taximetrişti pirat şi trenul. O firmă din alt judeţ s-a asociat cu o firmă vâlceană. Au achiziţionat maşini în leasing, au făcut credite , au angajat şoferi şi controlori, şi-au închiriat garaje şi ateliere de reparaţii, au plătit chirie la autogări, au cumpărat autogări.
Au făcut traseele profitabile. Ulterior cei de la Antares au intrat sub pielea şefilor de la diferite organisme de control auto, au făcut presiuni politice, au angajat neveste sau copii ale unor poliţişti şi mahări, s-au zbătut să îi scoată pe primii transportatori de pe acest traseu pentru a lua banul. Pentru a face profit. Aceasta este pe scurt povestea acestui traseu. Pe care o cunosc de la începuturi pentru că, atunci ca şi acum, cele două părţi au apelat direct şi indirect la mijloacele media din Vâlcea.
Mă bucur că acum sunt în ipostaza de a putea scrie adevărul nu de a fabrica adevăruri convenabile lui Buşe, Becşenescu, Crăpătureanu, Cărămidă sau mai ştiu eu cui. Cu manevre şi influenţe din Consiliul Judeţean Antares a reuşit pentru o perioadă să „ sufle” traseul concurenţei.
Aceasta a apelat la instanţe iar daunele de 2 milioane de euro (eventualul profit pe toată perioada , reinvestit, plus alte pagube suferite de SC MatDan şi de încă o societate comercială) vor fi plătite nu de consilierii inconştienţi, ci de toată populaţia judeţului. Până una alta traseul este făcut din nou de cei care l-au creat. Dar din 5 în cinci ani au loc licitaţii şi cum Becşe este înghesuit de datorii se încearcă din nou influenţarea Consiliului Judeţean pentru acapararea acestui traseu.
Buşe, manevre şi minciuni
Deputatul Becşenescu s-a întâlnit cu Buşe dar şi cu alte persoane din conducerea Consiliului Judeţean. Antares viza două „cestiuni” pentru a câştiga licitaţia. Ne vom referi azi la prima dintre ele. Adică obţinerea introducerii în condiţiile de licitare şi pe aceea că pot să participe şi transportatori cu capacităţi auto mai mari de 23 de locuri. Adică cu autobuze. Asta pentru că Antares deţine autobuze pe care le poate folosi pe acest traseu. Are şi microbuze ( vreo 25) dar cu acelea operează pe alte trasee judeţene şi nu are interes să le scoată de acolo sau să achiziţioneze altele noi pentru traseul Drăgăşani. Pentru a justifica acest lucru domnul Buşe a operat pe două fronturi.
A comandat un studiu la Universitatea din Piteşti pentru a se afla care este fluxul de călători pe acest traseu. Spera ca studiul să justifice introducerea autobuzelor. Numai că un studiu adevărat costă enorm şi trebuie realizat pe o perioadă de un an. Ca aceia care studiază să poată observa fluxul de călători pe sezoane, în vacanţele elevilor, în perioadele de sărbători de concedii, de vară de iarnă, de timp frumos, timp urât etc. Profesorii universitari de la Piteşti sunt specialişti recunoscuţi în transporturi. Aşa că oamenii au dat datele corecte şi reale. Dar care nu conveneau celor de la Antares. Aşa că Buşe a ascuns studiul şi a refuzat să îl prezinte celor de la MatDan.
Contactat de noi telefonic a negat prima dată că există studiul, apoi a spus că nu este bine realizat şi că a comandat altul nou care urmează să fie gata în câteva zile (cine îl face şi câţi bani costă nu ne-a spus). Numai că pe 10 aprilie era termenul limită când trebuia publicat pe site-ul Consiliului programul d e transporturi în vederea înscrierii la licitaţii. Cine să facă studiul, de ce nu este bun cel de la Piteşti, cât a costat primul studiu, cât costă cel de a-l doilea? Sunt doar câteva întrebări la care aşteptăm răspunsuri oficiale. Pe cele reale le ştim deja şi le vom face publice. În paralel cu această manevră domnul preşedinte de Consiliu Judeţean, aflat la final de mandat şi probabil la capătul carierei politice, deci interesat în rezolvarea unor ultimi clienţi politici a dat telefoane la primării făcând presiuni asupra primarilor de pe traseul respectiv ca aceştia să elibereze adrese din care să rezulte că este nevoie de autobuze pentru a transporta oamenii.
Că microbuzele nu fac faţă. Pe Buşe nu îl interesa că preţul biletelor este oricum mai mare la Antares, că autobuzele aglomerează traficul mai ales prin Râmnic, că sunt mai greu manevrabile, că au nevoie pe traseu de spaţii mai marii în staţii. Nici nu vroia să ştie dacă călătorii vor autobuze . Numai că şi această manevră a eşuat. Primarii sunt mulţumiţi de cei care efectuează acum transportul. Toţi au spus că vor microbuze. Nici unul nu a vrut să facă o adresă nefavorabilă MatDanului pentru că îşi dădeau seama că ar face o nedreptate. Domnului Buşe îi sugerăm să renunţe la eventuale plângeri în instanţă împotriva noastră pentru că deţinem declaraţii, înregistrări audio şi video şi putem dovedi uşor tot ce am scris. Ştim şi ziua şi ora la care a sunat primarii, ştim zilele şi orele în care s-a întâlnit cu cei de la Antares, ştim şi ce se întâmplă cu aşa zisele studii de impact şi mai ales ştim de o altă manevră. Pe care o vom dezvălui în ediţia viitoare.
Alte stiri din editia curenta:
(Impact)Prea-cinstitul Cîlea a fost condamnat penal
(Impact)Dumitru Buşe distruge echilibrul din transportu…
(Actualitate)Privatizarea cu fonduri de investiţii, cea mai …
(Editorial)Paraziţii PSD-ului Valcea
(Administratie)Primarul de la Frânceşti, trimis în judecată de…
(Fapt divers)Isprăvile poliţistului Chituc
(Sport)Municipalii au pierdut primul meci din acest re…
(Sparle si soparle)Sparle si Soparle
(Politica)Geoană, şantajat de sindicate! Dinozaurii au în…
(Impact)Atenţie, domnule Buşe: În Consiliul Judeţean se…
(Administratie)Şantierul din Fârtăţeşti ia amploare
(Politica)Deputatul Emilian Frâncu ajută sistemul sanitar…
(Administratie)Primarul din Popeşti inaugurează un Cămin Cultural
(Administratie)Punct sanitar în satul Marcea
(Administratie)Edilul Ionescu a băgat în faliment Primăria St…