Dosarul „Mită la Primărie”, în pronunţare

0
387

Dosarul „Mită la Primărie”, în pronunţare

Dosarul în care sunt cercetaţi primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău şi viceprimarul Nicolae Dicu pentru fapte de corupţie a rămas în pronunţare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a rămas în pronunţare, vineri, în recursul primarului şi viceprimarului din Râmnicu Vâlcea împotriva deciziei Curţii de Apel Alba Iulia, care a decis rejudecarea cauzei, chiar dacă instanţa de fond îi achitase pe cei doi.

La termenul de vineri, primarul Mircia Gutău a declarat că este nevinovat şi că acuzaţiile de luare de mită, care i se aduc există tocmai datorită faptului, că a refuzat să ia bani de la denunţător. Curtea de Apel Alba Iulia a admis, pe 10 decembrie 2007, apelul Direcţiei Naţionale Anticorupţie împotriva sentinţei penale pronunţate de Tribunalul Alba privind achitarea celor doi edili din Râmnicu Vâlcea. Magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia au desfiinţat soluţia pronunţată de Tribunalul Alba în iunie şi au dispus rejudecarea cauzei la instanţa de fond. Hotărârea, pronunţată în şedinţă publică, a fost atacată cu recurs de Mircia Gutău şi Nicolae Dicu. Vom reveni cu amănunte în ediţiile viitoare.

(Anda VLAD)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.