IPJ Valcea Buletin de presa

0
93

MINISTERUL INTERNELOR ŞI REFORMEI ADMINISTRATIVE
INSPECTORATUL DE POLI├×IE AL JUDE├×ULUI VÂLCEA
10.02.2008

BULETIN DE PRESă

Serviciul Poliţiei Rutiere – Activităţi preventive

Activitatea Serviciului Poliţiei Rutiere desfăşurată în perioada 08-09 februarie 2008 s-a concretizat prin efectuarea a 3 acţiuni pe linie de prevenire a evenimentelor, aplicarea unui număr de 376 sancţiuni contravenţionale şi 373 puncte penalizare.
Contravenţiile constatate, printre care: nepurtarea centurii de siguranţă(51), neacordare de prioritate, oprire (staţionare) neregulamentară(22), efectuarea manevrei de depăşire pe tronsoane de drum unde este interzisă efectuarea acestei manevre, depăşirea regimului de viteză (116) au condus la aplicarea sancţiunilor în valoarea totală de 37.805 lei.
În activitatea desfăşurată, au fost întocmite documentele pentru un număr de 39 tamponări, fiind reţinute 20 permise de conducere şi 6 certificate de înmatriculare. Totodată au fost sancţionaţi 22 pietoni, 8 taximetrişti, 4 biciclişti şi 13 conducători de mopede.
Activitatea serviciului s-a desfăşurat pe DN 64, DN67, DN7 în municipiile Rm. Vâlcea şi Drăgăşani şi în oraşele Bălceşti, Brezoi şi Horezu.

Depistat de poliţiştii din Govora sustrăgându-se executării pedepsei

În ziua de 08.02.2008, lucrătorii Poliţiei oraşului Băile Govora au organizat şi executat o acţiune pe linie de ordine publică, pe raza oraşului, ocazie cu care a fost identificat numitul S. Emilian, de 34 ani, din Oraşul Băile Govora, judeţul Vâlcea, pe numele căruia Judecătoria Râmnicu Vâlcea, a emis mandatul de executare a pedepsei cu închisoare, având de executat 3 luni închisoare pentru neplata cu rea credinţă a unei amenzi.
Cel în cauză a fost încarcerat în arestul I.P.J. Vâlcea.

Perioada de valabilitate a numerelor expirată – infracţiune

În ziua de 08.02.2008, orele 15.55, pe D.N. 67, pe raza comunei Mihăeşti, judeţul Vâlcea, numitul B. Ionuţ de 30 ani, din Municipiul Slatina, judeţul Olt, a condus un autoturism marca Opel Astra având perioada de valabilitate a numerelor expirată din data de 12.12.2007.
Numitul B. Ionuţ a fost testat cu aparatul Etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 85 alin. 1 din O.U.G. 195/2002.

Acţiune pe linia prevenirii furtului de material lemnos la Creţeni

În ziua de 08.02.2008, lucrătorii Postului de Poliţie Creţeni au organizat şi executat o acţiune pe linia prevenirii furturilor de material lemnos, precum şi pe linie de circulaţie, ocazie cu care a fost depistat numitul D. Tonel, de 41 ani, din comuna Creţeni, judeţul Vâlcea, care transporta un număr de 41 arbori, diferite grosimi, din specia “salcâm”, fără a poseda documente de provenienţă.
Materialul lemnos a fost confiscat şi predat Primăriei Creţeni, iar în cauză se continuă cercetările, urmând a fi luate măsuri legale. Cu ocazia acţiunii au fost aplicate un număr de 4 sancţiuni contravenţionale la O.U.G. 195/2002, în valoare totală de 400 lei.

Găsită spânzurată în fânar

În ziua de 09.02.2008, în jurul orelor 14.11, Poliţia Oraşului Horezu a fost sesizată prin Sistemul de Urgenţă 112, despre faptul că numita B. Aspazia, de 41 ani, din Oraşul Horezu, a fost găsită spânzurată în fânarul din curtea locuinţei sale unde locuia cu soţul ei.
La faţa locului s-a deplasat echipa operativă de la Poliţia Horezu, stabilind că cele sesizate se confirmă, pe cadavru neexistând alte semne vizibile de violenţă, în afara şanţului de spânzurare aflat în jurul gâtului.
Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Horezu pentru efectuarea necropsiei.
Nu se cunosc motivele pentru care aceasta s-a sinucis.
Cercetările continuă.

Marfă confiscată de poliţiştii din Horezu în valoare de 150.000 lei

În noaptea de 09/10.02.2008, între orele 23.00-05.00, agenţii de siguranţă publică împreună cu lucrători de la Poliţia Rutieră, au organizat şi executat o acţiune pe raza de competenţă, ocazie cu care au fost întocmite 12 procese-verbale, au fost aplicate 16 sancţiuni contravenţionale în valoare de 2250 lei şi a fost reţinut un permis de conducere auto: numitul B. Romeo, de 29 ani, domiciliat în oraşul Horezu, în jurul orei 00.30 a fost depistat în timp ce conducea autoturismul marca Aro, pe DN.67, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, aspect rezultat în urma testării cu aparatul Etilotest, care a indicat o alcoolemie de 0,21 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Deasemenea, în jurul orei 02.00, a fost oprită în trafic o autoutilitară marca Ford, condusă de numitul I. Constantin şi M. Daniel, delegat, iar în urma controlului efectuat au fost identificate mai multe bunuri constând în robineţi de diferite modele şi mărimi, în număr de 148, 9 alarme auto, 222 contactori electrici şi 9 freze, fără a deţine documente care să ateste provenienţa sau proprietatea asupra lor, în valoare de aproximativ 150000 lei.
Marfa a fost confiscată urmând a fi depusă la camera de corpuri delicte a I.P.J. Vâlcea, iar conducătorul auto a fost sancţionat cu amendă de 1000 lei conform Legii 12/1990.


Biroul de presă al I.P.J. Vâlcea

Alte titluti din edita curenta

(Impact)Case înghiţite de pământ la Mateeşti
(Politica)Nicolae Jivan pleacă din PNL Valcea
(Administratie)Primarul Gheorghe Şerban a făcut fabrică de pro..
(Impact)Leasă îl sponsorizează pe Becali
(Actualitate)Sinistraţii de la Ocnele Mari – în pragul…
(Sparle si soparle)Sparle si soparle
(Fapt divers)Sute de mii de euro pentru şcolirea hackerilor ..
(Actualitate)Valea Oltului, coşmarul şoferilor
(Sport)Adunarea Generală a AJF a decis în şedinţă ordi…
(Editorial)Campanie profesionistă
(Fapt divers)Miliţianul Chituc nu ştie ce face
(Finante)Atenţie angajatori: se apropie termenul limită …
(Actualitate)Nouă microhidrocentrale noi la Vâlcea.
(Administratie)Balul bobocilor, din bani destinati sportului s…
(Fapt divers)IPJ Valcea Buletin de presa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.