Internet cu programare pentru pensionari
Pensionarii vâlceni care îşi petrec timpul liber la clubul din Ostroveni amenajat în urmă cu câteva luni de Primăria Râmnicului au acum şi posibilitatea de a intra pe … internet, dar numai cu programare. La solicitarea vârstnicilor, care au motivat că vor să cunoască tainele calculatorului, şi mai ales pe cele al internetului, Primăria a dotat clubul cu două calculatoare.
„Aceste calculatoare au fost conectate la internet, astfel încât pensionarii care sunt departe de copiii sau nepoţii lor pot fi mai uşor în contact cu aceştia. Pentru eliminarea oricăror suspiciuni, accesul în www se face prin programare, iar intervalele orare în care pensionarii accesează Internetul sunt monitorizate de responsabilii clubului.” – a menţionat primarul Râmnicului, Mircia Gutău.
Alte stiri din editia curenta:
(Impact)Derbedeul Meilă terorizează Berbeştiul
(Fapt divers)Copil abandonat pe scara unui bloc
(Reportaj)Fenomenul Mateeşti se poate muta la Muereasca
(Sparle si soparle)Sparle si Soaprle
(Editorial)Coşmarul întreţinerii
(Administratie)Bărbăteştiul este o comună europeană sub admini…
(Administratie)Horezu se modernizează sub conducerea inginerul…
(Administratie)Drumuri ecologice la Măldăreşti
(Politica)Învatamintele independentei provinciei Kosovo
(Sport)ETO Gyor şi Hypo Viena conduc în grupele Ligii …
(Fapt divers)Trei urmăriţi internaţional din Vâlcea, aduşi î…
(Editorial) Taxa pe taxă…
(Actualitate)30 de camere video – cu ochii pe vâlceni
(Actualitate)Internet cu programare pentru pensionari
(Administratie)Despăgubiri pentru sinistraţii de la Mateeşti