Deputaţii Vlădoiu şi Frâncu se bat pentru primul loc

0
63

În topul „celor mai activi parlamentari vâlceni“

Deputaţii Vlădoiu şi Frâncu se bat pentru primul loc

Francu si VladoiuNici nu a început bine 2008 şi deputaţii Aurel Vlădoiu (PSD) şi Emilian Frâncu (PNL) au reluat competiţia pentru cel mai activ parlamentar vâlcean. Liberalul a sprijinit organizaţia din comuna Dăeşti unde are un candidat cu şanse de a-l trimite la plimbare pe actualul edil ce nu s-a remarcat prin nimic în cele patru mandate de care a beneficiat.

Printre persoanele pe care liberalii şi-au propus să le ajute, din comuna Dăeşti, este şi Gheorghiţa Coacă, a cărei situaţie l-a impresionat pe deputatul Emilian Francu. Peste Gheorghiţa Coacă a dat necazul, casa fiindu-i mistuită de flăcări. De atunci doarme prin vecini şi mănâncă pe unde apucă.

Parlamentarul împreună cu George Popolan şi cu alţi membri ai organizaţiei au strâns 12 milioane de lei şi i-au donat pentru cumpărarea de materiale de construcţie necesare refacerii locuinţei. Liberalii vor contribui şi cu mâna de lucru. Deputatul PNL a fost şi în cătunul Sâmbotin, unde a descoperit că vreo cinci familii nu sunt racordate la sistemul de energie electrică.

A luat legătura cu directorul Dobrescu de la CEZ şi a aflat că sunt necesare vreo 300 de milioane de lei vechi pentru ca cele cinci familii să aibă lumină electrică în casă. Se va încerca strângerea acestei sume şi va fi solicitat şi sprijinul Consiliului Judeţean. Deputatul Emilian Frâncu a vizitat şi biserica din Sâmbotin, pe care vrea să o sprijine să intre în circuitul turistic.

De Sfântul Ion, parlamentarul vâlcean a participat la slujba de sfinţire a clopotului de la Zgubea, clopot care a fost adus prin eforturile sale şi ale Consiliul Local din comuna Roşiile. Deputatul Emilian Frâncu spune că va ajuta şi aceasta comună sa fie legată de asfalt. Anul trecut s-au alocat bani pentru un kilometru de asfalt, anul acesta vrea să aducă banii măcar pentru încă un kilometru.

A urmat o vizită scurtă în comuna Tetoiu, unde deputatul Emilian Frâncu spune că primarul este un om deosebit de receptiv la rugăminţile sătenilor, ceea ce ne face să ne felicităm pentru că l-am susţinut pe Gheorghe Popa în campania electorală. În Tetoiu s-au asfaltat în 2007 vreo patru kilometri de drum, iar în acest an, deputatul liberal vrea să obţină din nou bani pentru asfaltari. Periplul parlamentarului prin comună s-a încheiat seara târziu, după ce a trecut prin Prundeni, Ioneşti şi Lăpuşata.

Şi deputatul PSD Aurel Vlădoiu este cunoscut pentru apetitul de a face teren din greu vizitând constant localităţile rurale şi implicându-se în sprijinitea unor comunităţi. Recent parlamentarul social democra a ajutat o familie cu 15 milioane de lei pentru rezolvarea unei situaţii extrem de delicate. Ca urmare a restituirii către foştii proprietari a unor imobile care aveau destinaţie sociala, judeţul Vâlcea se confruntă cu o acută lipsă de spaţii .

Această situaţie a fost prezentată de Aurel Vladoiu miniştrilor Economiei şi Muncii. În demersurile întreprinse de către factorii de răspundere din judeţ în vederea depistării unor locaţii care să se preteze în a fi transformate în centre sociale au fost depistate mai multe imobile, nefolosite sau folosite într-o mică măsură, pe teritoriul comunei Copăceni, judeţul Vâlcea.

Aceste obiective se află în patrimoniul S.C. Exploatarea Minieră de Cariera Berbeşti Societatea Naţională a Lignitului Oltenia S.A. Târgu Jiu, ele fiind: – Grup social administrativ, p+3E, suprafaţă desfăşurată 2672 m.p., valoare inventar 264.416 lei; – Bloc de intervenţii, p+2E, 24 apartamente, suprafaţă desfăşurată 1149 m.p., valoare inventar 12.812 lei (investiţie în curs).

Deoarece aceste imobile îndeplinesc condiţiile minime pentru a fi transformate în centru rezidenţial pentru persoanele adulte aflate în dificultate, deputatul Vlădoiu a solicitat urgentarea demersurilor necesare transferului acestor active în proprietatea publică a judeţului Vâlcea şi în administrarea Consiliului Judeţean Vâlcea. Potrivit declaraţiilor parlamentarului vâlcean, atât ministrul Vosganian, cât şi ministrul Păcuraru şi-au dat acordul pentru transferarea din administrarea societăţii comerciale în administrarea Consiliului Judeţean.

(T.G.)

Alte stiri din editia curenta:

(Actualitate)Singura şansă de supravieţuire a studentului es…
(Sport)Galacticele de la Oltchim Valcea vor înfrunta L…
(Actualitate)Florian Marin şi-a îndeplinit „pofta ce-a…
(Reportaj)Bogdan Gunici – Povestea unui campion al ringur…
(Fapt divers)Curba Morţii – identificată pe DN7
(Sparle si soparle)Sparle si soparle
(Editorial)La Ramnicu Valcea campania electorală va începe…
(Administratie)Asociere între comunele vâlcene
(Politica)Mircia Gutău, pârtie deschisă spre fotoliul de …
(Fapt divers)Bătaie între doi elevi la Colegiul Forestier di…
(Politica)Indexarea trimestrială a pensiilor în raport cu…
(Politica)Deputaţii Vlădoiu şi Frâncu se bat pentru primu…
(Administratie)Săraci mutaţi în casă nouă
(Administratie)Primăria Ramnicu Valcea organizează Balul Pensi…
(Administratie)36 de localităţi din judetul Valcea – cod…


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.