Dorel Jurcan trebuie să-şi dea demisia din funcţia de preşedinte a PD

0
81

Rezultate slabe la alegerile europarlamentare

Dorel Jurcan trebuie să-şi dea demisia din funcţia de preşedinte a PD

 După exemplul colegilor lor de la „centru”, inclusiv a preşedintelui Traian Băsescu, cel care a fost şi el pus în situaţia de a declara că s-a răzgândit atunci când a fost vorba despre demisie, nici politicienii vâlceni, reprezentanţi ai partidelor care nu au avut un scor foarte bun la alegeri nu s-au grăbit să-şi părăsească scaunele călduţe.

Preşedintele Filialei Vâlcea a Partidului Democrat, Dorel Jurcan, a declarat că va demisiona din funcţie doar dacă i se va cere aceasta de către conducerea superioară a partidului, ca urmare a rezultatelor sub media pe ţară obţinute de PD Vâlcea la alegerile europarlamentare.

El a mai spus că nu are cunoştinţă de măsura anunţată marţi de PD, a destituirii sale din funcţie, alături de şefii fialelor Argeş, Vâlcea, Suceava şi Maramureş, care urmează să se petreacă la prima şedinţă a Consiliului Naţional: „Într-adevăr, cu 24,1% ne situăm sub media pe ţară a PD iar pe judeţ, sub Partidul Social Democrat, care a obţinut 27,21%.

Dar dacă facem o analiză corectă, acesta este cel mai bun scor obţinut vreodată de PD în Vâlcea. Este greu să te lupţi cu PSD care, prin tradiţie, este un judeţ roşu, cu structuri vechi, comuniste, bine aşezate, dar şi cu liberalii, al căror lider, Emilian Frâncu, deţine post de televiziune cu răspândire în tot judeţul” – a declarat senatorul Jurcan.

Acesta a mai spus că, în curând, vor fi sancţionaţi preşedinţii de organizaţii de partid vâlcene care au obţinut rezultate slabe: „Sunt localităţi în care PD a luat 6%, acolo trebuie luate măsuri drastice”.

Nici Dumitru Buşe, preşedintele Filialei Vâlcea a Partidului Conservator, dă de înţeles că nu va demisiona din această funcţie, deşi liderul naţional, Dan Voiculescu, a declarat recent că aşteaptă demisiile de onoare ale liderilor judeţeni ca urmare a rezultatelor slabe obţinute la alegerile pentru P.E.

Buşe este de părere că formaţiunea politică din care face parte a obţinut un scor atât de modest, deoarece „noi ne adresăm clasei de mijloc, şi, deocamdată, în România, clasa de mijloc nu este creată, aşa că nu prea are ce veni înspre noi, în momentul de faţă.”.

Preşedintele PC Vâlcea dă, însă, asigurări că anul viitor conservatorii vor intra în Parlament. „Nu am ieşit, într-adevăr, câştigători, dar din acest rezultat se poate face o evaluare foarte precisă şi, implicit, o strategie pentru anul viitor”. PC Vâlcea este marele ghinionist al alegerilor din 25 noiembrie, care , la nivel judeţean a obţinut un scor „la mustaţă”: 4,99% din opţiunile electoratului.

Alte titluri din editia curenta:

Familia Boromiz, cea mai mare avere din Vâlcea
Crinu Popescu nu şi-a achitat de doi ani factur…
Ion Nicolae îşi bate joc de râmniceni
OLTCHIM vinde prin licitaţie societăţile agroal…
Ocnele – de aproape o lună fără apă
A început cea mai importantă competiţie handbal..
.Când orgoliul se transformă în paranoia…
Sparle si Soparle
Consiliul Judeţean nu a acoperit ilegalităţile …
Dorel Jurcan trebuie să-şi dea demisia din func…
Gutău organizează bal pentru bogaţii judeţului
Certificatul de amânare de la plată a TVA
Tăieri ilegale de lemn la Câineni şi Vaideeni
Minora dispărută din Racoviţa, găsită la mănăstire
Portret de consilier judeţean Viorel Barbu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.