Declaraţiile de avere ale deputatului Ungureanu, pline de bizarerii

0
86

„Putred“ de bogat

Declaraţiile de avere ale deputatului Ungureanu, pline de bizarerii

 Petre Ungureanu, deputat PLD, avocat. În ultima declaraţie de avere completată în decembrie 2006, acesta declară 4 suprafeţe de teren în Vâlcea, Tulcea şi Argeş, agricole şi intravilane, toate dobândite în perioada 1996-2004, în suprafaţă totală de aproape 2.000 mp intravilan şi 16.000 mp extravilan, cu o valoare de impozitare de circa 400 milioane lei. Deputatul liberal nu stă deloc rău nici la capitolul locuinţe: el are o casă de locuit în Rm. Vâlcea în suprafaţă de 340 mp cu o valoare de impozitare de 800 milioane lei, o casă de vacanţă de 280 mp în Tulcea şi un apartament de 55 mp în Rm. Vâlcea, având o valoare de impozitare de 400 milioane lei.

La capitolul bunuri mobile, Ungureanu a trecut, pe lângă două autoturisme Cielo şi Skoda Octavia achiziţionate în sistem leasing, o şalupă, cumpărată probabil pentru relaxare, o barcă de agrement, după o şedinţă extenuantă a comisiei juridice a Camerei Deputaţilor… În anul 2006, deputatul cu veleităţi de om de afaceri a vândut şase hectare de teren agricol cu suma de aproape 900 milioane lei firmei SC VINARTE SRL. Ungureanu este prevăzător. El şi-a deschis un fond de pensie la ING Nederlanden, în valoare de 100 milioane lei. Şi, ca să se asigure definitiv pentru zilele negre ce-l aşteaptă, avocatul vâlcean a cumpărat 10 titluri de stat emise de Ministerul Finanţelor Publice, în valoare de 3 miliarde lei.

Dator de…formă

Ca să nu pară că e chiar aşa bogat, Ungureanu s-a şi îndatorat aşa, de formă. Deputatul migrator are credite la trei bănci diferite în valoare de peste 40.000 euro. Astfel, el a luat de la BCR suma de 15.000 euro (credit scadent în anul 2018), la această sumă adăugându-se 18.000 euro pe care-i datorează pentru maşinile cumpărate în leasing, 5.000 euro de la BRD şi 10.000 euro de la Banca Transilvania.

Ungureanu a încasat în 2006 din (in)activitatea sa parlamentară suma de 420 milioane lei. Din avocatură, împreună cu soţia, a încasat peste un miliard de lei. Acestea sunt date oficiale. Neoficial, deţinem informaţii că averea deputatului este mult mai mare. Vom reveni cu amănunte în ediţiile următoare.

(Impact) Traian Dobrinescu s-a făcut de râs
(Politica) Declaraţiile de avere ale deputatului Ungureanu…
(Editorial) Avocatul Petre Ungureanu – Bebe, tu poţi ?
(Administratie) O nouă localitate pe harta judeţului
(Sparle si soparle) Sparle si Soparle
(Administratie) Curtea de Apel a decis: Rejudecarea procesului …
(Impact) Isterie la Casa Judeţeană de Pensii
(Politica) Ion Tudor atrage atenţia
(Actualitate) „Seara de colinde“ a ajuns la ediţi…
(Administratie) Renga, primul prefect gentelman
(Administratie) Licitaţie pentru căminul de bătrâni
(Actualitate) Spectacol gratuit pentru copii
(Actualitate) Râmnicul – înfrăţit cu un oraş turcesc
(Politica) Liberalii acordă atenţie comunei Dăeşti
(Actualitate) Isterie la Casa Judeteana de Pensii Valcea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.