Bebeluş salvat de la moarte în Colonia Nuci
Un băieţel de opt zile, care trăia în condiţii inumane, împreună cu familia sa în Colonia Nuci a fost salvat de la moarte de reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea. în urma unei sesizări telefonice, bebeluşul născut pe 15 noiembrie 2007, care era în pericol de moarte dacă ar mai fă fost lăsat în continuare lângă mama sa, de 27 de ani, într-o cocioabă care arsese de curând, pereţii fiind în pericol de a cădea peste locatari a fost luat în regim de urgenţă de las mama sa şi dat în grija unui asistent maternal.
Roxana Radu, director adjunct la Direcţia pentru Protecţia drepturilor Copilului Vâlcea a spus că reprezentanţii direcţiei, care s-au deplasat la faţa locului au stabilit că micuţul, mama şi bunica sa trăiau într-un imobil în stare avansată de degradare, al cărui tavan stătea să cadă în orice moment, iar una dintre camere era arsă în întregime, fără sursă de apă şi nici condiţii minime de igienă, printre haine murdare, resturi alimentare alterate, ca într-o ghenă.
„Când a ajuns echipa de control acolo mama copilului nu era acasă, iar micuţul, care fusese lăsat în grija bunicii, nu se vedea dintre gunoaie. Femeia a fost întrebată dacă bebeluşul a mâncat ceva în ziua respectivă şi aceasta a răspuns că i-a dat câteva linguriţe cu lapte.“ – a spus Roxana Radu. Singurul venit al familiei este pensia de urmaş a bunicii, astfel că mama băieţelului a fost de acord să-l dea în plasament.
Alte titluti din editia curenta:
Directorul Constantin Roibu conduce mii de oame…
Pe 10 decembrie se dă verdictul în procesul Dic…
Încercare de blocare a proiectelor la Berislăveşti
Trei fraţi, din comuna vâlceană Fârtăţeşti
Nicolae Sofianu are o avere de 200 de milioane …
Şpârle şi Şopârle
Anticiparea unui scandal la Democraţi
Deputatul Mitică Dragomir, urmărit penal de DNA
Mihăieştiul , o comună cu aspect de oraş
Frăsinei, mânăstirea blestemată
Copiii – invitaţi să împodobească oraşul
Bebeluş salvat de la moarte în Colonia Nuci
Jumătate dintre vâlceni nu-şi vor putea plăti f…
De Moş Nicolae, se aprind luminile
Sonae Sierra caută teren pentru un mall în capi…