Tableta a…politică Perdanţii şi absenteismul

0
89

Tableta a…politică

Perdanţii şi absenteismul

de Mihai Râmniceanu

Poate mai bine ca altădată, în 25 noiembrie, ne-am apropiat şi mai mult de realitatea din politica românească şi, ca niciodată, s-a relevat mai clar amatorismul cu care unii, aşa-zişi politicieni, prestează. În vreme ce, haideţi să luăm acest exemplu, conservatorii dispar dintre partidele cu pretenţii şi stau sub pragul electoral, şi stau acasă, şi nu au nici un reprezentant în Parlamentul European, dar vor avea, după cum se vorbeşte, la… DNA, şeful partidului se află în rândul celor mai bogaţi oameni ai României!

În timp ce campania lui electorală a fost una în care, nu numai acum, s-au cheltuit bani grei, partidul altui domn, împreună cu echipa sa de voinici, care joacă doar cu piciorul şi pică mereu şi nu mai ştim când se va opri, iar partidul se află dincolo de pragul Europei, liderul e şi el în topul miliardarilor în euro şi în dolari.

În vreme ce partide istorice, care au fost la conducerea ţării, în cei 17 ani care au trecut de la 1989, au venit în campanie cu programe, cu oameni bine pregătiţi, cu emisiuni televizate şi cu hotărâre tinerească, votul a demonstrat altceva. Pe de altă parte, fără prea mult tam-tam, fără publicitate pe sticlă, un independent câştigă la vot şi va fi în Parlamentul European înaintea multor partide, nelipsite, prin liderii lor, şi nu numai, din viaţa politică, din viaţa socială, din jocurile politice, din alianţe, din nealianţe…

Şi ne întrebăm: 29 la sută a hotărât soarta mai multor partide sau restul de 71 la sută, neinteresat de referendum şi de alegerile pentru parlamentul european? Noul guvern (probabil vom avea până la urmă un nou guvern), noii miniştri (probabil vom avea, până la urma-urmelor şi nişte profesionişti, nu numai gafeori), au de lucru, împreună, desigur, şi cu preşedinţia şi nu în spatele ei, şi împotriva ei, constatarea fiind valabilă şi dinspre preşedinţie spre guvern.

Şi vor trebui să lucreze cu acest 71 la sută în care se află săracii, cei lipsiţi de asistenţa medicală, oamenii din agricultură, dar nu cei care se îmbogăţesc din mâna şi pe mâna ţăranului, cu tinerii, cu pensionarii, cu intelectualii, cu şomerii, cu forţa de muncă plecată să dea culoare, şi faţă, şi forţă, şi frumuseţe restului Europei, dar şi cu cei din top, care trag de ugerul ţării până-l vor rupe!

Dacă nici acum clasa politică nu-şi priveşte cinstit faţa şi performanţele, dacă nici acum politica nu trece pe mâna unor profesionişti oneşti, dacă nici acum cei care au pierdut nu-şi văd de alte treburi, deşi tare mi-e teamă că unii se întorc, cum au şi făcut-o, deja, ca să nu le mai plângă copiii de milă (naţiunea poate să plângă, ea e învăţată, copiii de politicieni nu trebuie să-şi şifoneze nici faţa, nici sufletul!), dacă nici acum…

Îmi este ruşine pentru tot ceea ce s-a întâmplat în această campanie, pentru dezinteresul unora în asigurarea reuşitei şi, mai ales, pentru că, nici acum, în ceasul al 13 – lea, unii nu-şi vor vedea de ceea ce ştiu mai bine şi vor sta tot unde nu le e locul.

I-aţi văzut cum şi-au vândut imediat partidul – şi mama şi tata – când li s-a cerut să plece din Parlament!? Li se rupea sufletul când se gândeau cum să rămână Parlamentul fără ei, Doamne fereşte, păi, se prăbuşeşte ţara fără degetul lor care trebuie să apese pe buton! Satură-i, Doamne, de bani, du-i pe toţi în topul acela al „harnicilor” şi scoate-i din politica pe care au făcut-o un târg în care-şi cumpără arginţii pentru mai târziu!

Alte articole din editia curenta:

Incoruptibilii din Consiliul Judeţean
Rovana Plumb, un parlamentar mediocru în Români…
Centrul olimpic sămânţă de scandal
Încercări de divizare a două comune
PSD a câştigat în judeţ, democraţii în Râmnic
Podul de la Frânceşti a fost distrus de…p…
Începe Mondialul
Sparle si soparle
Organizaţia municipală a PSD Valcea sărbătoreşt…
Primăria Râmnicului mai împarte 43 de miliarde
Tableta a…politică Perdanţii şi absenteismul
George Popolan i-a dat o lecţie edilului Ion Dobre
Elevii vâlceni – apreciaţi la concursuril…
Trei răniţi în urma unui accident
Lăpuşata va avea canalizare

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.