Şpârle şi Şopârle

0
275

• Informaţii interesante ne-au parvenit de la Giurgiu. Vom încerca să desluşim o afacere interesantă în care Crinu şi al său ROVIMET au fost amestecaţi într-o afacere cu robineţi de titaniu. Preluaţi de la Remont S.R.L., neachitaţi în termen legal (există doar un aviz de însoţire a mărfii care valora câteva miliarde) luaţi apoi în custodie, vânduţi printr-o escrocherie unei alte firme vâlcene peste 4 ani, firmă al cărei patron a luat o ţeapă. De ce nu a fost facturată marfa de 1,7 milioane de către firma din Giurgiu ? De ce a lăsat-o aceasta în custodia lui Crinu? Ştia sau nu ştia acesta că, un anume patron va deceda între timp fiind afectat de o boală incurabilă ? Ce amestec a avut excelentul actor Giura în această tragică dramă? Vom afla răspunsurile pentru că…. Scorpion pe scorpion îl învinge!

• Sâmbătă seara Ion Nicolae, însoţit de câţiva liberali, s-a aflat în Colonia Nuci, fieful său electoral din Râmnic, unde a împărţit nişte pungi ( nu le-am aflat conţinutul) mai multor localnici. Cum mulţi dintre aceştia îi sunt fini putem considera acţiunea ca un „ ajutor” din partea naşului.

• De teama amenzilor pe care primarul Gutău le-ar da cu siguranţă celor care ar lipi afişe electorale în afara locurilor amenajate toate echipele de lipitori ai celor 11 formaţiuni ce se bat pentru 35 de locuri de europarlamentari au invadat satele şi comunele judeţului unde afişajul se face la liber

.
• Cunoscutul Sorin Ghiţă, primarul comunei Vlădeşti, şi-a inaugurat în week-end-ul trecut eleganta pensiune situată la doar 9 km de Olăneşti. Importanţa investiţie realizată cu foarte mult bun gust a fost executată extrem de repede, cu credite şi cu ajutorul unor profesionişti în construcţii care au realizat o adevărată capodoperă. Beneficiind şi de singura benzinărie de pe traseul Râmnicu Vâlcea Olăneşti locaţia va atrage cu siguranţă foarte mulţi clienţi.

Alte titluri din editia curenta:

Operaţiunea „Cazan pe făraş“ s-a lăsat cu „victime“

Crinu Popescu ar putea fi arestat

Prefectul Anuţa Handolescu are zilele numărate

Mandat european de arestare pentru şeful hackerilor din Vâlcea

Colaborare PNL – PSD în favoarea vâlcenilor

Oltchim Rm. Vâlcea – FTC Budapesta 34-28 (18-9)

L-a legat pe drujbist cu sârmă de pat şi i-a tăiat pavilionul urechii

Infracţiuni aplaudate de poliţişti la Valcea

Linia dublă continuă pe Valea Oltului ar diminua numărul accidentelor rutiere

Primarul Buşagă, gospodar desăvârşit


Popa din Tetoiu face treabă bună

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.