Restructurări la CEZ

0
73

Restructurări la CEZ

La Cez Distribuţie şi CEZ Servicii a început un proces de restructurare. Astfel, începând cu luna octombrie, conducerea CEZ Distribuţie şi CEZ Servicii au pornit discuţiile cu sindicatele pe tema planului de restructurare pentru cele două companii. S-a ajuns astfel la concluzia că vor fi disponibilizate 154 de posturi de la CEZ Servicii, dintre care 65 de posturi sunt ocupate în prezent de salariaţi încadraţi cu contracte de muncă pe perioadă determinată.

Pe lângă  salariile compensatorii garantate de Contractul Colectiv de Muncă se va acorda însă şi un pachet suplimentar. Numărul salariilor compensatorii acordate conform art. 4.105 din Contractul Colectiv de Muncă se va majora astfel, în funcţie de numărul de luni rămase până la vârsta legală de pensionare. Maximul de salarii compensatorii acordate de companie suplimentar, pe care un angajat le va primi este de 10. Pentru angajaţii disponibilizaţi, compania a pregătit programul „Ai o şansă!” – un program de consiliere gratuită în vederea găsirii unui nou loc de muncă.

Alte titluri din editia curenta

Vâlcenii i-au tratat cu sictir pe politicieni
Deputatul Becşenescu, nesimţire fără limite
Oltchim trasformă în acţiuni datorii de 146 mil…
Şcolarii vâlceni nu vor primi laptele până la s…
Nicolae Popa, locotenentul lui Sorin Ovidiu Vântu
Şpârle şi Şopârle
Grupul Boromir, lider incontestabil în industri…
Urmărită general pentru că şi-a omorât propriul…
CSM Rm. Vâlcea – FCM Reşiţa 2-5 (0-1)
Enciclopedia judeţului Valcea pe internet
Presă şi politică
Restructurări la CEZ
Modificări în declararea şi plata impozitelor ş…
Încep lucrările la groapa de gunoi de la Feţeni
Număr mare de viroze

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.