„ Ziarul de Vâlcea” a mai obţinut un succes
Cinematograful Flacăra va fi modernizat de firma Casvil
Traian Guminski
În urmă cu un an şi jumătate, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută de primarul Mircia Gutău, i-am atras atenţia primarului Mircia Gutău asupra sediului în care a funcţionat cinematograful Flacăra din cartierul Ostroveni. Sediul era nefolosit de ani de zile şi ce-i care-l administrau îl lăsaseră în paragină. O clădire utilă pentru toţi râmncenii se transforma încet dar sigur în ruină. Edilul şef al Râmnicului a demarat procedurile pentru a trece acest sediu în patrimoniul primăriei spre a investi ulterior în reabilitarea lui.
Deputatul libera Emilian Frâncu, sesizat tot de noi, a făcut loby pe lângă membrii guvernului şi a capacitat şi alţi primari pentru a ajuta primăria în acest sens. Din această colaborare a câştigat oraşul nostru iar redacţia „ Ziarul de Vâlcea” a dovedit că presa poate avea un rol benefic atunci când autorităţile locale şi politicienii doresc să ţină cont de ideile bune ale gazetarilor.
Zilele trecute s-a adjudecat licitaţia pentru modernizarea Cinematografului Flacăra, aceasta fiind câştigată de firma Casvil din Râmnic. „Firma care a câştigat licitaţia este una serioasă şi cred că, în câteva luni, lucrarea va fi gata”, ne-a declarat primarul Mircia Gutău. Pentru că în Vâlcea am avut surprize de mult ori cu licitaţiile noi avem obiceiul de a ne interesa amănunţit despre lucrările executate anterior de societăţi care lucrează cu banul public şi despre profesionalismul salariaţilor din aceste societăţi.
De această dată nu a mai fost nevoie să pierdem mult timp pentru că SC Casvil figurează în baza noastră de date ca o societate comercială respectabilă, care lucrează bine , eficient şi cu preţuri bune. Credem că şi de această data CASVIL va dovedi că a meritat adjudecarea unei licitaţii iar în Ostroveni va mai fi în curând o clădire modernă de utilitate publică.
Alte titluri din editia curenta:
Crinu Popescu ţine morţiş să înfunde puşcăria
Adrian Cazan şi-a găsit…Naşul
Cinematograful Flacăra va fi modernizat de firma Casvil
Scandalul microbuzelor se poate lăsa cu demisii
Şedinţă extraordinară a CJ la Oltchim
Caz zguduitor la Vâlcea
Participaţia AVAS la Oltchim ar putea creşte prin conversia datoriilor în acţiuni
Hoţii au devenit mai activi odată cu venirea iernii
Şpârle şi Şopârle
Acţionarii Oltchim vor aproba vânzarea unităţilor din holdingul agroalimentar