Vâlcea îşi exportă orfanii în judeţele vecine
Ca urmare a faptului că centrele de plasament din Vâlcea sunt aglomerate din cauza numărului mare de solicitări (25 de dosare pe lista de aşteptare si 100 de beneficiari peste capacitatea centrelor), conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Vâlcea a găsit o soluţie inedită pentru rezolvarea situaţiei. Direcţia a încheiat un protocol cu SOS din Cisnădie-Sibiu pentru a primi în aşa-zisul “sat al copiilor”, minori instituţionalizaţi din judeţul nostru. Directorul executiv al DGASPC Vâlcea, doctor Nicolae Badea, ne-a comunicat că deja au fost trimişi cinci copii cu vârsta între 3 şi 15 ani, iar în curând urmează să plece spre Sibiu alţi doi orfani. Aceşti copii vor avea o mamă socială şi o menajeră care le asigură tot strictul necesar. Vot locui într-o casă compusă din şase camere, existând în zona respectivă 12 locuinţe de acest tip şi două şcoli. Direcţia din Vâlcea va monitoriza cu atenţie aceşti copii iar o dată la trei luni se face o evaluare .(T.G.)