Anchetă în desfăşurare

0
67

Anchetă în desfăşurare

Ancheta declanşată împotriva lui Ioan Avram Mureşan, care este cercetat pentru că ar fi intervenit pe lângă actualul ministru al Agriculturii, Decebal Traian Remeş în scopul sprijinirii societăţii Construct Europromt Satu Mare, controlată de omul de afaceri Gheorghe Ciorbă este în desfăşurare. Procurorii DNA susţin că, în schimbul acestor servicii, Remeş ar fi primit, în septembrie, produse alimentare (palincă şi produse din carne) în valoare de 1.500 lei şi 15.000 de euro. Pe 7 octombrie, Tribunalul Bucureşti a respins propunerea procurorilor anticorupţie de arestare a lui Mureşan, pentru o perioadă de 29 de zile, însă i-au interzis acestuia să părăsească localitatea de domiciliu, municipiul Baia Mare. Anchetatorii au susţinut că Ioan Avram Mureşan a încercat să plece din ţară cu câteva zile înainte de audierea programată la DNA, sustrăgându-se astfel anchetei, dar judecătorii au respins şi această presupunere a procurorilor. Procurorii DNA mai susţin de asemenea că, prin intermediul lui Ioan Avram Mureşan, Gheorghe Ciorbă i-a promis ministrului un autoturism Audi Q7, dacă îl va ajuta să câştige alte două licitaţii de lucrări aflate în curs de derulare la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare-Râmnicu Vâlcea din subordinea Ministerului Agriculturii. Procurorii probează acuzaţiile cu declaraţiile date la DNA de martorii Gheorghe Ciorbă, concubina acestuia, Florica Alec, şi Gheorghe Marin Ciorbă. De asemenea, sunt relevante notele de redare a convorbirilor telefonice şi ambientale interceptate de procurorii DNA. Procurorul general al României l-a sesizat, luni, pe preşedintele Traian Băsescu pentru ca acesta să ceară urmărirea penală faţă de ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Decebal Traian Remeş, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Decebal Traian Remeş a susţinut că nu este vinovat de acuzaţiile aduse de Parchet şi că nu va comenta respectivele acuzaţii, până când procurorii vor decide dacă este sau nu vinovat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.